Connect with us

International

CE sprijina statele cu imigranti

Aprobarea a fost data ieri la Bruxelles!

Published

on

                 Comisia Europeană va acorda un sprijin financiar de 2,4 miliarde de euro statelor membre confruntate cu creşterea numărului de imigranţi clandestini. Aprobarea a fost dată ieri la Bruxelles, iar fondurile vor acoperi o perioadă de 6 ani. Potrivit Comisiei, Italia va primi cea mai mare parte din bani – aproape 560 de milioane de euro – în timp ce Grecia va primi 473 de milioane. Tensiunile s-au amplificat în acest an în Europa, asaltată de sutele de mii de imigranţi din Orientul Mijlociu şi Africa care încearcă să obţină azil pe teritoriul Uniunii. Numai în această lună, mai mulţi imigranţi au murit în timp ce încercau să traverseze Eurotunelul pentru a ajunge din Franţa în Marea Britanie. Comisia intenţionează să aprobe 13 programe suplimentare mai târziu în acest an, care vor fi apoi implementate de statele membre.