DE ACTUALITATE

Cea mai lentă rată de creștere a consumului

Alimentele au avut vânzari mai mari doar cu 6,3%.

Împarte cu prietenii tăi
Supermarket

Pentru prima dată după mai bine de un an, consumul în România a avut o creştere sub 10 la sută, arată datele Institutului Naţional de Statistică. În luna septembrie 2016, avansul a fost de 9,7 procente, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, fiind cea mai lentă rată de creştere din iunie 2015 până în prezent.

Şi în privinţa comerţului cu amănuntul – care este cel mai important indicator pentru consum – iulie 2015 a fost ultima lună când cifra de afaceri a avut o rată de creştere de o cifră, respectiv sub 10 la sută.

Acum, deşi uşor redusă, creşterea consumului este susţinuă de toate cele 3 componente alimente, bunuri nealimentare şi carburanţi.

Totuşi, pentru prima dată în ultimii ani, cea mai mare creştere a cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a fost înregistrată de segmentul de carburanţi, de 15%.

Prin comparaţie, alimentele au avut vânzari mai mari doar cu 6,3%, iar bunurile nealimentare au înregistrat un avans de 9,6%, mai arată datele INS.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
România-Polonia: 5-2 (audio)

Doi polonezi şi cinci români au fost puşi sub control judiciar.

Închide