Connect with us

Regional

Cei 7 Înțelepți

Published

on

Joi, 9 aprilie 2015, la Casa Tineretului din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, s-a desfășurat cea de a  XV-a ediție a concursului de istorie a minorităților din România –  ”Cei 7 Înțelepți”, organizat de Uniunea Elenă din România  – Comunitatea Elenă  Turnu Severin, în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice din Guvernul României, Școala ”Petre Sergescu” din   Drobeta Turnu Severin și Cercul de Limbă, Cultură și Civilizație Greacă, în cadrul proiectului  ”Zilele Culturii Elene 2015”.  Tema concursului a fost ”Interferențe culturale românești –  Contribuția minorităților din România la realizarea patrimoniului comun”  și au participat echipaje ale Comunităților Elene din Craiova, Calafat și Drobeta Turnu Severin.  Concurenții au fost încurajați de membrii ansamblurilor ”Elefteria”, ”Prietenii lui Zorba”, ”Irinii” și ”Mugurașii” care au susținut și un program artistic precum și de președintele Uniunii Elene din România, deputat Dragoș Gabriel Zisopol.

 

 

 

 

AFIS CONCURS-SPECTACOL 9 APRILIE 2015IMG_0126IMG_0130IMG_0129IMG_0136