DE ACTUALITATE

Cel mai generos şef din lume se află în India: a recompensat mii de angajaţi cu maşini şi apartamente

„Vreau ca angajaţii mei să ofere 100% din capacităţile lor”

Împarte cu prietenii tăi

Directorul general al unei companii producătoare de diamante din India, îşi recompensează anual cei mai buni angajaţi cu daruri valoroase. Anul acesta, 1700 de muncitori au fost răsplătiţi cu peste 1200 de maşini şi 400 de apartamente.

Nu este atât de neobişnuit pentru şefii unor companii de succes să-şi recompenseze angajaţii cu bonusuri de sărbători, dar câţi pot spune că sunt la fel de generoşi ca Savji Dholakia, directorul general al companiei Hari Krishna Exports din India, care a oferit 1200 de maşini şi 400 de apartamente celor 1700 dintre cei mai loiali şi mai muncitori angajaţi ai săi?   „Dacă ne păstrăm angajaţii fericiţi,

Dumnezeu ne va ţine şi pe noi fericiţi“, spune Dholakia. Generosul director general a început să ofere bonusuri generoase în urmă cu 20 de ani, când le-a făcut cadou la trei dintre cei mai buni angajaţi ai săi câte o maşină de fiecare şi a continuat să facă acest lucru în fiecare an.

Anul trecut a oferit 491 de maşini şi 200 de apartamente, însă anul acesta s-a întrecut pe sine. Pentru a marca aniversarea a 25 de ani de la fondarea companiei, omul cunoscut drept cel mai generos şef din India le-a dăruit celor mai valoroşi angajaţi 1260 de maşini şi 400 de apartamente.   „Anul acesta am selectat 1716 de angajaţi cu cele mai bune rezultate. Am pregătit locuinţe pentru cei care au deja maşini, în timp pentru cei care nu au maşină vor primi una. Ne ocupăm de exporturi în valoare de 700 de milioane de dolari, în peste 70 de ţări, dar nimic nu este mai valoros decât angajaţii noştri“, a mai declarat Dholakia.

Comerciantul de diamante, în vârstă de 53 de ani, s-a născut într-o familie rurală, în Saurashtra. S-a lăsat de şcoală după al patrulea an şi s-a alăturat unchiului său, care lucra la o mică firmă comercială de diamante, la vârsta de 13 ani. În 1982 şi-a început propria afacere, cu sprijinul unchiului său, după care i s-au alăturat şi cei fraţi ai săi.

Dholokia a reuşit să transforme Hari Krishna Exports companie de succes, cu o cifră de afaceri anuală de 750 milioane de dolari. Trăind în tinereţe timp de mai mulţi ani într-o colonie de şlefuitori de diamante, Dholokia visa să aibă într-o zi propria casă şi o maşină frumoasă.

El susţine că acele momente ale tinereţii sale l-au inspirat să aibă grijă de angajaţii săi.   „Mi-am dat seama că odată ce ai reuşit să împlineşti nevoile de bază ale familiei tale, ceea ce eu cred că înseamnă să ai o casă şi o maşină, poţi să te concentrezi mai bine şi să oferi totul la muncă.

Vreau ca angajaţii mei să ofere 100%  din capacităţile lor. De aceea vreau să scape de grija de a-şi acoperi nevoile esenţiale“, a explicat antreprenorul motivaţia gesturilor sale de generozitate.   Pe lângă aceste cadouri, Dholakia îi duce pe membri familiilor angajaţilor săi, în special pe părinţii acestora, într-o vacanţă de 15 zile, de două ori pe an.   „În aceste vacanţe el încearcă să afle cum se poartă angajaţii cu familiile lor.

Pe lângă asta, uneori organizăm reuniuni cu familiile pentru ca el să păstreze legătura cu familiile lor“, a spus Naresh Mayani, manager de resurse umane al firmei.   Legat de ceea ce reprezintă aceste cadouri generoase pentru muncitori, Savji Dholakia spune: „Nu am cuvinte să descriu bucuria pe care o vedem la ei şi pe care o simţim şi noi“.

 

 

 

sursa:adevarul

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Andreea Mitu, in optimi la Bratislava!

Andreea Mitu s-a calificat, ieri, in optimile de finala ale turneului ITF de la Bratislava.

Închide