Connect with us

International

Cel puţin 6 morţi în Japonia, din cauza unui taifun uriaş. Un milion de oameni, evacuaţi

Un petrolier a fost…

Published

on

Japonia a fost lovită de cel mai puternic taifun din ultimii 25 de ani, care a făcut deja cel puţin 6 morţi.

“Monstrul” a adus în vestul țării, ploi torențiale și rafale de vânt de peste 200 de kilometri pe oră. Un milion de oameni au fost avertizați, să plece din calea sa, iar transporturile aeriene, maritime ,și de uscat, au fost serios afectate.

Taifunul Jebi s-a dezlănţuit asupra vestului Japoniei, cu o forţă nimicitoare. În zonele de coastă a adus valuri uriaşe şi rafale sălbatice de vânt, care au atins, pe alocuri, 216 kilometri pe oră. Urgia n-a cruţat oraşele. În bătaia ei s-a aflat Osaka, al treilea oraş ca mărime din ţară. Imaginile filmate de localnici sunt terifiante. Vântul, de o violentă rară, a smuls acoperişurile clădirilor şi cărămizi, pe care le-a aruncat cu furie pe străzi.

Un petrolier a fost împins de vânt, în stâlpii unui pod. Iată cum arată aeroportul internaţional Kansai, transformat, în câteva ore, într-un lac imens. Şuvoaie de apă au acoperit pistele şi au ajuns în interiorul clădirii. Sute de zboruri, curse de tren şi feriboturi au fost anulate.

Iar zeci de maşini au fost distruse într-un incendiu iscat tot de taifunul nimicitor. Agenţia de meteorologie din ţară a confirmat că Jebi este cea mai violentă furtuna care a lovit tara, din 1993 încoace. Oficialii au avertizat că există un pericol mare de alunecări de teren, furtuni cu descărcări electrice şi tornade în zonele afectate.

Japonezii sunt obişnuiţi cu furtunile violente, iar această vară a fost una plină de fenomene extreme. În iulie, inundaţiile şi alunecările de teren, cele mai grave din ultimele decenii, au lăsat în urma peste 200 de morţi. La scurt timp, a urmat un val de canicula soldat şi el cu victime.

 

sursa: stirileprotv.ro