DE ACTUALITATE

Centru de fizioterapie la Bălceşti

În oraşul vâlcean Bălceşti, va fi înființat un centru de fizioterapie ce va funcţiona în clădirea fostului spital. Acest centru va fi secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă, pe viitor aici urmând să fie deschise şi alte secţii care să asigure asistenţa medicală pentru locuitorii din zonă. Mâine se va întruni comisia tehnică mixtă, constituită pentru realizarea acestui obiectiv, în vederea stabilirii ultimelor detalii şi a măsurilor ce trebuie luate. Spitalul din Bălceşti, unitate ce asigura asistenţa medicală pentru aproximativ 50 de mii de oameni din 13 localităţi din sudul judeţului Vâlcea, a fost închis în 2011, prin ordin al Ministerului Sănătăţii. În acelaşi an, clădirea a primit destinaţia de cămin de bătrâni, dar în 2017, a fost desfiinţat.

%d blogeri au apreciat: