Connect with us

National

Cerea Elenei Udrea, admisa de ICCJ

Published

on

     Elena Udrea a primit permisiunea de a participa, luni, la şedinţa plenului Camerei Deputaţilor pentru a-şi putea susţine cauza. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis astăzi cererea deputatei în acest sens. Deputaţii vor dezbate şi vota luni două noi cereri de urmărire penală şi arestare preventivă pe numele fostului ministru în dosarul Gala Bute. La ieşirea din sediul insanţei supreme, Elena Udrea a făcut scurte declaraţii presei.

Întrebată de ziarişti de acuzaţiile potrivit cărora şi-ar fi sărbătorit ziua de naştere cu bani primiţi ca mită, Elena Udrea a evitat răspunsul.

Deputata este cercetată penal de DNA în dosarele Microsoft şi Gala Bute pentru trafic de influenţă, respectiv luare de mită. Potrivit deciziei prin care s-a dispus arestul său la domiciliu până în 17 martie, Elena Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora în mod direct sau indirect şi nici să divluge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din dosarul Microsoft.

ULTIMA ORĂ

International8 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National8 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional8 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional8 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional8 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional8 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional9 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON