Connect with us

Fapt divers

”Charlie Hebdo” – din nou, în vizorul Al-Qaida

Published

on

Al-Qaida a ameninţat, din nou, săptămânalul satiric francez ”Charlie Hebdo”, care a reeditat caricaturile cu profetul Mahomed, ce au declanșat atentatul din ianuarie 2015 asupra redacţiei acestei publicaţii – informează grupul american SITE, specializat în supravegherea organizaţiilor jihadiste, scrie Agerpres.

Raidul criminal asupra Charlie Hebdo „nu a fost un incident punctual”, a avertizat organizaţia jihadistă, în revista sa, evocând faptele „fraţilor eroi Kouachi”, autorii atacului, pe care l-au revendicat în numele Al-Qaida.

Pentru a marca începerea, pe 2 septembrie, la Paris, a procesului atentatelor asupra redacţiei Charlie Hebdo, a unor poliţişti şi a unui magazin evreiesc din capitala Franţei, jurnalul satiric a publicat, pe prima pagină, caricaturile profetului Mahomed, care au transformat săptămânalul într-o ţintă a jihadiştilor.

Preşedintele Macron „a dat undă verde pentru această reeditare” – acuză Al-Qaida. „Dacă libertatea voastră de expresie nu respectă nicio limită, pregătiţi-vă să vă confruntaţi cu libertatea acţiunilor noastre”, ameninţă organizaţia jihadistă, în revista publicată pe 11 septembrie, dată care marchează împlinirea a 19 ani de la atentatele din septembrie 2001 de pe teritoriul SUA.

În procesul care tocmai a început, 14 inculpaţi sunt judecaţi pentru că i-au ajutat pe fraţii Said şi Cherif Kouachi şi pe Amedy Coulibaly, autorii atacurilor soldate cu 17 morţi.

Pe 7 ianuarie 2015, fraţii Kouachi au asasinat 11 persoane, într-un atac armat asupra redacţiei Charlie Hebdo din Paris, iar apoi au fugit şi au ucis un poliţist. A doua zi, Amedy Coulibaly, care l-a cunoscut pe Cherif Kouachi în închisoare, a ucis o poliţistă în apropiere de Paris, apoi, pe 9 ianuarie, a omorât patru bărbaţi, toţi evrei, în timpul unei luări de ostatici în magazinul Hyper Cacher, din estul Parisului.

Aventura s-a încheiat când cei trei jihadiști au fost uciși, în urma unui dublu asalt al forţelor de securitate.

ULTIMA ORĂ

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON