Connect with us

National

Ciobani atacați de urs (audio)

Cei doi ciobani din judeţul Harghita care au fost atacaţi de urs au fost operaţi

Published

on

Cei doi ciobani din judeţul Harghita care au fost atacaţi de urs au fost operaţi şi se află în stare stabilă. Ei au suferit multiple leziuni la nivelul capului, mâinilor şi picioarelor. Adrian Dobrică, medicul chirurg care i-a preluat, i-a vorbit corespondentei Angela Bârsan, despre starea pacienţilor:

Ciobanii au fost atacaţi în timp ce se aflau cu oile la păscut pe o păşune situată la opt kilometri de localitatea harghiteană Mădăraş. Ei au reuşit să scape din ghearele ursoaicei cu pui cu ajutorul câinilor ciobăneşti. Stăpânul stânei, Barta Tibor, spune că zona este suprapopulată cu urşi, iar animalele atacă zilnic turmele de oi, întrucât nu sunt hrănite aşa cum ar trebui:

Ministerul Mediului a anunţat că va lansa în dezbatere publică un ordin care să permită împuşcarea urşilor periculoşi, după ce sute de persoane din judeţele Covasna, Harghita, Mureş şi Braşov, zone în care au loc frecvent atacuri ale urşilor, au protestat la Bucureşti, cerând modificarea legislaţiei care protejează aceste animale.