Connect with us

Fapt divers

Cireșul ghimpat

Atât ne duce mintea!

Published

on

Mă tot miram eu de ce copiii ăștia de astăzi nu se mai cocoțează prin corcoduși, cireși, caiși, meri și alți pomi fructiferi. Că noi așa făceam: erau poamele cât acul de gămălie și, ca să fie mai sățioase, le mâncam cu pumnul și cu frunze cu tot. Acum, nicio poftă, nicio reacție, nicio crenguță aplecată. Am zis că de la tablete, de la telefoane, de la tot felul de gadgeturi care-i preocupă pas cu pas și 24 de ore din 24. Nici pomeneală!

Răspunsul l-am găsit chiar sub nasul meu într-o zi în care un grup infracțional organizat format din vreo 4-5 zdrahoni între 10 și 12 ani au atacat un cais crescut de capul lui în fața blocului. S-a creat ceva larmă, răufăcătorii pofticioși n-ajungeau la rămurica mai încărcată, țopăiau disperați în jurul obiectivului, săreau cu avânt către fructele numai bune de mâncat, dar prada nu se lăsa. În cele din urmă, unul mai înăltuț a reușit să prindă în mână vreo 3-4 caise. Ceilalți au studiat mișcarea și, după ceva exerciții, au prins șmecheria așa că, în scurt timp, fiecare dintre ei a reușit să vâre prin buzunare porția de vitamine a zilei. Dar, dintr-o dată, din balconul alăturat, s-a auzit glasul opiniei publice sub chipul fermecător al unei doamne sărită bine de a treia tinerețe. Cu mult tact și cu o blândețe specifică vârstei, distinsa făptură le-a făcut copiilor o educație temeinică și riguroasă. De la A la Z. A început cu „animalelor” și a încheiat cu „zurbagiilor”. N-au lipsit „boii”, „dobitocii” sau „nesimțitii”. N-au scăpat nici„mă-sa”, nici „tac-su”.

Dar de ce mă minunez atâta?! Un bistriţean şi-a protejat cu sârmă ghimpată cireşul pe care l-a plantat în faţa blocului acum câţiva ani. Acesta a înfăşurat trunchiul copacului cu sârmă ghimpată, pentru ca puștanii din zonă să nu se poată urca în el şi să ia din fructe. Ideea de a înconjura cireşul cu sârmă ghimpată nu este, însă, originală. În urmă cu trei ani, un pom fructifer de la Piatra Neamţ a avut parte de acelaşi tratament.

Ne-ntoarcem la năravurile noastre: creștem găini pe balcon, plantăm ceapă, usturoi și pătrunjel în fața blocului, îngrășăm porci în garaje de tablă. Și suntem tari în gură pe domeniul public. Atât ne duce mintea!

ULTIMA ORĂ

International8 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National8 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National9 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National9 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National9 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional9 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional9 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON