Connect with us

National

Clubul Roman de Presa cere rezolvarea situatiei TVR

Clubul Român de Presă solicită factorilor responsabili să soluţioneze problemele financiare ale Societăţii Române de Televiziune.

Published

on

                Clubul Român de Presă solicită factorilor responsabili să soluţioneze problemele financiare ale Societăţii Române de Televiziune. Într-o rezoluţie adoptată aseară, se afirmă că principala problema cu care se confruntă postul public de televiziune este de natură financiară şi că soluţiile la acestă problemă trebuie să fie de natură economică, în primul rând. Clubul Român de Presă consideră că proiectul de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a TVR şi SRR, aflat în dezbatere în regim de urgenţă în Camera Deputaţilor, nu cuprinde nicio prevedere de natură economico-financiară, care să producă rezultatul declarat: redresarea economică a TVR. Orice demers de modificare a Legii 41 trebuie să fie rezultatul consultării cu toţi actorii implicaţi şi analizat în context mediatic intern şi internaţional, se mai afirmă în rezoluţia Clubului Român de Presă.

ULTIMA ORĂ

International9 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National10 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional10 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional10 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional10 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional10 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional11 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON