Connect with us

National

CMR este pentru eliminarea panourilor publicitare împotriva vaccinării

Susţine acţiunea ministrului Sănătăţii

Published

on

Colegiul Medicilor din România susţine acţiunea ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, pentru identificarea panourilor publicitare care promovează nevaccinarea.

CMR şi-a exprimat de fiecare dată opinia privind necesitatea vaccinării populaţiei, fiind totodată unul dintre iniţiatorii legii vaccinării.

Vaccinarea a contribuit decisiv la scăderea mortalităţii şi morbidităţii prin boli infecţioase, a dus la creşterea substanţială a speranţei de viaţă. În fiecare an circa 3 milioane de vieţi sunt salvate prin vaccinare.

CMR consideră că vaccinarea este un drept al copilului necesar pentru a obţine cea mai bună stare de sănătate posibilă şi a nu fi expus în viitor pericolelor reprezentate de unele boli infecţioase grave.

În România înregistrăm o scădere îngrijorătoare a acoperirii vaccinale, scădere care nu a putut fi atenuată chiar şi în condiţiile în care ne aflăm în plină epidemie de rujeolă, boala prevenibilă prin vaccinare. Peste 10.000 de persoane, în mare majoritate copii, s-au îmbolnăvit, iar 37 au decedat. Dintre cazurile înregistrate, 99% nu erau vaccinate sau erau vaccinate incomplet.

ULTIMA ORĂ

International2 ore ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul...

Regional3 ore ago

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, participă la ceremoniile de Ziua Forțelor Terestre la Monumentul Eroilor din municipiul Băilești

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, va participa marţi, 23 aprilie 2024, începând cu orele 11:00, la...

International3 ore ago

Două filme românești selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes: „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”

Două filme româneşti au fost selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes din acest an. În competiţia oficială se...

white smoke coming out from a building white smoke coming out from a building
International3 ore ago

Avertizare de la Copernicus și ONU: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul continentelor, 2023 cel mai cald an din istorie

Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice și Organizația Națiunilor Unite au emis o avertizare alarmantă, indicând că Europa se încălzește...

National3 ore ago

PSD și PNL merg cu candidaturi separate pentru funcția de primar general al Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela...

National3 ore ago

Uzinele de la Mioveni și Craiova vor produce peste 500 000 de autoturisme în 2024

Uzinele de la Mioveni şi Craiova vor produce peste cinci sute de mii de autoturisme în 2024, potrivit estimărilor Asociaţiei...

National4 ore ago

Creștinii din România sărbătoresc cu solemnitate pe Sfântul Gheorghe, martirul venerat din secolul al IV-lea

Astăzi, pe 23 aprilie, creștinii din întreaga țară îl celebrează pe Sfântul Gheorghe, martirul care a devenit simbol al curajului...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON