DE ACTUALITATE

Cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre, până pe 20 iunie; Cod galben până pe 25 iunie

Hidrologii au emis, vineri, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de creşteri ale nivelurilor şi debitelor Dunării, cu depăşirea Cotelor de apărare, valabile până pe data de 25 iunie.

Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), având în vedere situaţia hidrologică actuală şi prognoza evoluţiei situaţiei hidrometeorologice din Bazinul Dunării în amonte de intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), se vor menţine în continuare debite şi niveluri ridicate pe sectorul românesc al Dunării (aval de S.H.E.N. Porţile de Fier).

Astfel, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii va fi în vigoare până sâmbătă, ora 16:00, pe Dunăre, sector aval Calafat – amonte Giurgiu (judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu), precum şi până pe 20 iunie, ora 16:00, pe sectorul aval Cernavodă – Galaţi (judeţele Constanţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea) şi în Delta Dunării (judeţul Tulcea).

De asemenea, un Cod galben este valabil în intervalul 14 iunie, ora 14:00 – 17 iunie, ora 16:00, pe sectorul aval Calafat – Călăraşi (judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi), respectiv în intervalul 14 iunie, ora 14:00 – 25 iunie, ora 16:00, pe sector aval Călăraşi şi în Delta Dunării (judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Constanţa şi Tulcea).

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Vreme călduroasă, caniculară în regiunile vestice și sudice

Închide