Connect with us

International

Comisia Europeană critică România în raportul privind MCV

Punerea în aplicare a recomandărilor restante a încetinit

Published

on

Ritmul global al reformelor judiciare şi de combatere a corupţiei în România în a stagnat în cursul acestui an, se arată în raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de ţara noastră în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare, dat astăzi publicităţii. Potrivit documentului, punerea în aplicare a recomandărilor restante a încetinit, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul de la începutul anului au fost considerate închise. O sursă serioasă de îngrijorare o reprezintă provocările la adresa independenţei sistemului judiciar, se mai arată în raportul Comisiei Europene, care precizează că încă nu poate să concluzioneze că obiectivele de referinţă ale MCV sunt, în acest moment, îndeplinite în mod satisfăcător. Comisia rămâne de părere că, printr-o cooperare loială între instituţiile statului, printr-o orientare politică ferm ancorată în realizările trecutului şi prin respectarea independenţei sistemului judiciar, România va putea, în viitorul apropiat, să pună în aplicare recomandările restante. O nouă evaluare a progreselor realizate de ţara noastră va avea loc spre sfârşitul anului viitor.

Imediat după publicare, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că raportul MCV concluzionează că România îşi poate îndeplini obiectivul de ridicare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare în actualul mandat al Comisiei, adică pe parcursul anului viitor:

Tudorel Toader: Este un raport de etapă, care consemnează progresele de la ultimul raport, din ianuarie 2017. Raportul evidenţiază multe dintre progresele înregistrate de România, fundamentând concluzia Comisiei, în sensul îndeplinirii recomandărilor MCV într-un viitor apropiat, cu orizont de timp anul 2018. Este şi angajamentul pe care ni l-am asumat, acela ca la preluarea preşedinţiei Consiliului, la începutul anului 2019, România să nu se afle sub Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

ULTIMA ORĂ

Sport14 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National14 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional14 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional15 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional15 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional15 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional16 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON