Connect with us

Regional

Competențe -cheie pentru formarea viitorului cetățean european

32 de profesori au participat la cursuri de perfecționare furnizate de specialiști din Malta, Spania și Finlanda.

Published

on

În dorința de a implementa metode noi în cadrul procesului de predare – învățare, Colegiul Ștefan Odobleja, din Craiova, a desfășurat, pe parcursul a 2 ani, un proiect în cadrul căruia 32 de profesori au participat la cursuri de perfecționare furnizate de specialiști din Malta, Spania și Finlanda.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului Erasmus Plus, Competențe -cheie pentru formarea viitorului cetățean european. Participanții au conștientizat importanța integrării mijloacelor media în procesul de predare-invatare, iar activitățile învățate au fost și sunt folosite cu succes în cadrul lecțiilor pentru organizarea clasei de elevi și crearea coeziunii de grup, dinamizarea metodelor și tehnicilor interactive în procesul instructiv-educativ.

ULTIMA ORĂ

International4 ore ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul...

Regional5 ore ago

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, participă la ceremoniile de Ziua Forțelor Terestre la Monumentul Eroilor din municipiul Băilești

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, va participa marţi, 23 aprilie 2024, începând cu orele 11:00, la...

International5 ore ago

Două filme românești selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes: „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”

Două filme româneşti au fost selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes din acest an. În competiţia oficială se...

white smoke coming out from a building white smoke coming out from a building
International5 ore ago

Avertizare de la Copernicus și ONU: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul continentelor, 2023 cel mai cald an din istorie

Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice și Organizația Națiunilor Unite au emis o avertizare alarmantă, indicând că Europa se încălzește...

National5 ore ago

PSD și PNL merg cu candidaturi separate pentru funcția de primar general al Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela...

National5 ore ago

Uzinele de la Mioveni și Craiova vor produce peste 500 000 de autoturisme în 2024

Uzinele de la Mioveni şi Craiova vor produce peste cinci sute de mii de autoturisme în 2024, potrivit estimărilor Asociaţiei...

National5 ore ago

Creștinii din România sărbătoresc cu solemnitate pe Sfântul Gheorghe, martirul venerat din secolul al IV-lea

Astăzi, pe 23 aprilie, creștinii din întreaga țară îl celebrează pe Sfântul Gheorghe, martirul care a devenit simbol al curajului...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON