Connect with us

Evenimente

Concertele anului 2017 în România. Unde poţi să-i asculţi pe Depeche Mode, Deep Purple şi Andrea Bocelli

Published

on

Depeche Mode, Pink Martini, Evanescence, Deep Purple, Apocalyptica, Jethro Tull, Diego el Cigala, Andrea Bocelli şi Gianna Nannini, dar şi muzicienii Kenny Garett, Gregory Porter şi Al Di Meola, se numără printre artiştii care vor susţine concerte în România, în 2017.

Depeche Mode

Trupa Depeche Mode va concerta pe 23 iulie 2017 în România, oraşul Cluj fiind pe lista oraşelor din turneul „The Global Spirit Tour” de promovare a noului album, „Spirit” – au anunţat membrii trupei în cadrul unei conferinţe de presă (din Italia) transmisă live online pe propria pagina de Facebook. Concertul care va fi susţinut pe stadionul Cluj Arena în 23 iulie este al treilea pe care trupa britanică îl va susţine în România, după cele două din Bucureşti din 2006 şi 2013.

Richard Clayderman

Richard Clayderman, pianistul mainstream va susţine un nou concert în România. Richard Clayderman îşi dă întâlnire cu publicul într-o producţie fără precedent, pe 8 martie, la Sala Palatului. Pianistul va fi acompaniat pe scenă de Orchestra Simfonică Bucureşti.

Kenny Garett

Kenny Garrett va susţine un concert la Sala Radio, pe 23 februarie. Probabil unul dintre cei mai versatili interpreţi contemporani de jazz, Kenny Garrett va susţine un recital care va trece prin funk, ritmuri orientale, salsa sau soul, toate interpretate cu nota personală a celebrului muzician. De la piese de pe cel mai recent album „Pushig de World Away” până la celebra „Happy People”, concertul de la Bucureşti va conţine a trecere în revista a carierei lui Kenny, un artist cu o istorie personală şi muzicală impresionantă.

Gianna Naninni

Gianna Naninni revine la Bucureşti pe 27 aprilie 2017, la Sala Palatului. La opt ani distanţă de la primul său concert în România, Gianna readuce fanilor români un spectacol „Best-of”. „Hitstory Tour” include cele mai populare piese ale sale. Gianna Naninni a devenit un nume cunoscut în întreaga lume după showul din ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de Fotbal din 1990. „Un’estate Italiana” este în continuare unul dintre cele mai populare imnuri ale microbiştilor din întreaga lume.

Pink Martini

Micuţa orchestră Pink Martini revine pe 20 aprilie 2017 la Sala Palatului la Bucureşti. Jazz, pop, muzică clasică, o seară cosmopolită. Cu un sound ce îmbină influenţe variate, de la cuban-jazz şi muzică de cameră până la marşuri braziliene şi soundtrack de film noir. Cu un sound ce îmbină influenţe variate, de la cuban-jazz şi muzică de cameră până la marşuri braziliene şi soundtrack de film noir, membrii orchestrei şi-au etalat până acum repertoriul multilingvistic pe scene din întreaga lume. Storm Large este vocea care îi va însoţi în noul turneu european.

Jethro Tull

Jethro Tull va cânta la Sala Palatului, pe 21 februarie. Jethro Tull, trupa formată în anul 1967, în oraşul Blackpool, Anglia, a fost un fenomen unic în istoria muzicii. Concepută ca o trupă de blues psihedelic, muzica Jethro Tull a fost întotdeauna un complex care cuprinde mai multe stiluri, inclusiv blues, jazz, folk, medieval, clasic, hard rock, alături de influenţe ale muzicii electronice. Muzica trupei îşi are rădăcinile în blues-ul britanic al anilor ’60 şi este marcată de o tonalitate vocală ieşită din comun, căreia i-a fost adăugat sound-ul flautului. Iniţial formaţia cânta un blues rock experimentat, însă ulterior a inclus şi elemente de rock clasic, folk, jazz şi art rock.

Deep Purple

Trupa Deep Purple anunţă turneul „The Long Goodbye” pentru promovarea noului album „inFinite”. Pe 13 mai 2017, în parcarea A de la Romexpo, Deep Purple readuce rockul în prim-plan la Bucureşti. Deep Purple este una dintre cele mai reprezentative trupe rock. Recent introdusă în Rock & Roll Hall of Fame, trupa îşi promovează cu acest turneu apariţia noului album „inFinite”, produs de earMusic. Primul single de pe disc va fi lansat pe 20 ianuarie. Ian Gillan, Roger Glover, Ian Paice, Steve Morse şi Don Airey continuă să cânte hard-rock. Nuanţele şi texturile noilor creaţii sunt inovatoare. La o privire de ansamblu, este una dintre cele mai valoroase producţii ale muzicii rock.

Andrea Bocelli

Andrea Bocelli va susţine anul viitor două concerte în România. Pe 22 iunie 2017 va concerta în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, iar pe 25 iunie 2017 va susţine primul spectacol la Cluj-Napoca. Andrea Bocelli este un tenor italian de pop opera şi cântăreţ de operă. A înregistrat treisprezece albume de studio, atât cu muzică clasică cât şi pop, alte două compilaţii cu cele mai bune cântece şi opt albume de operă înregistrate (La bohème, Il trovatore, Werther, Pagliacci, Cavalleria rusticana, Carmen, Tosca, Andrea Chénier, Roméo et Juliette, Manon Lescaut şi Turandot), toate acestea fiind vândute în peste 75 de milioane de exemplare la nivel mondial. Născut o formă gravă de glaucom, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 ani după un accident în timpul unui joc de fotbal.

Apocalyptica

Apocalyptica revine în România pentru a sărbători în concert 20 de ani de la apariţia albumului de debut – „Metallica by four cellos”. Evenimentul va avea loc pe 6 aprilie 2017, la Sala Palatului din Bucureşti. Încă de la preluările epice ale „Enter Sandman”, „The Unforgiven” şi „Nothing Else Matters”, melodii ale formaţiei Metallica, şi „Refuse/ Resist”, piesă a celor de la Sepultura, ei şi-au demonstrat talentul de reorchestrare lăsând profunzimea pieselor intactă şi au creat un nou sound de negăsit în istoria muzicală metal. Finlandezii continuă să demonstreze că muzica rock nu are de-a face cu instrumentele folosite, ci cu atitudinea. Al optulea album va fi lansat în primăvara acestui an şi va fi parte din concertul de la Sibiu. „Shadowmaker” este o combinaţie armonică de violoncel şi tobe, cu ritm alert şi modificări de tempo. Riff-urile distorsionate de violoncel sunt mai grave ca oricând, iar muzica clasică este alternată cu fragmente de heavy-metal.

Evanescence

Trupa Evanescence va cânta la Bucureşti la Arenele Romane pe 29 iunie, în cadrul festivalului Metalhead Meeting. Evanescence, una dintre cele mai iubite şi apreciate trupe rock americane, se află din nou într-o formulă magică în care vocea celebrei cântăreţe Amy Lee înnobilează piesele care au consacrat trupa şi care au rămas nemuritoare pe buzele fanilor din întreaga lume. Cu albume vândute în zeci de milioane de exemplare în întreaga lume, muzica Evanescence a fost răsplătită cu numeroase nominalizări şi premii internaţionale, printre care două Grammy-uri primite în anul 2004 pentru piesa „Bring Me To Life”, la categoriile „Best New Artist” şi „Best Hard Rock Performance”.

Tarja Turunen

Tarja Turunen, ”regina muzicii symphonic rock & metal”, revine în România în 2017 cu două concerte. Soprana care a făcut muzica trupei Nightwish cunoscută în întreaga lume va concerta în Bucureşti, la Sala Palatului, pe 3 februarie, şi în Timişoara, la Filarmonica Banatul, pe 2 februarie. Tarja Turunen este recunoscută drept una dintre vocile reprezentative ale Finlandei. Artista a fost solistă a formaţiei Nightwish, de la înfiinţarea trupei şi până în 2005, interpretând piese devenite clasice ca „Wishmaster”, „Wish I Had an Angel” şi „Sleeping Sun”. După despărţirea de Nightwish, Tarja a început o carieră solo, iar, cu ajutorul unor instrumentişti, printre care şi toboşarul Mike Terrana, a lansat patru albume de studio.

Gregory Porter

Gregory Porter concertează în premieră în România, pe 24 aprilie la Sala Palatului, la Jazz Night Out. Vocea generaţiei sale de muzicieni şi primul nume din jazz-ul mondial. Americanul are o personalitate muzicală cameleonică, nu doar pentru că stăpâneşte şi transformă întreg spectrul gospel, blues, R&B şi soul, ci şi pentru că o face în faţa unui public eterogen, cu preferinţe muzicale dintre cele mai diverse.

Diego el Cigala

Câştigătorul premiului Latin Grammy pentru cel mai bun album de tango Diego el Cigala propune publicului din România o incursiune în armoniile cubaneze, jazz, folk latino-american şi tango. Cântăreţul de flamenco Diego el Cigala în concert pe 9 mai 2017, la Sala Palatului.

Cirque du Soleil

Cirque du Soleil, la Bucureşti în mai 2017, cu spectacolul „Varekai”. Cirque du Soleil a anunţat prezentarea spectacolului „Varekai” la Bucureşti, cu şase reprezentaţii la Romexpo, Pavilionul Central, între 3 şi 7 mai 2017, biletele fiind puse în vânzare începând de miercuri, potrivit Events,organizatorul evenimentului. „Varekai” înseamnă „oriunde” în limba rromă, limba hoinarilor universali. Regizată de Dominic Champagne, această producţie aduce un omagiu sufletului nomad, spiritului şi artei tradiţionale a circului, precum şi celor care-şi caută mereu, cu o pasiune infinită, calea către Varekai – potrivit descrierii organizatorilor.

Amedeo Minghi

Muzica uşoară italiană şi românească se reîntâlnesc pe aceeaşi scenă. Artistul italian Amedeo Mighi şi Gabriel Cotabiţă vor susţine un concert la Sala Palatului, pe 4 aprilie 2017. Amedeo Minghi, cantautorul italian de mare succes, a cărui personalitate puternică, modelată simultan de acea sensibilitate aparte, întâlnită în compoziţiile romantice şi în maniera interpretativă caldă, va da glas ideilor muzicale adunate de-a lungul celor 50 de ani de activitate artistică.

Al Di Meola

Compozitorul şi chitaristul de jazz-fusion Al Di Meola va concerta pe data de 20 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, unde va interpreta compoziţii noi şi, mai cu seamă, piese celebre marca „Piazzolla & Lennon-McCartney”. Al Di Meola, pionierul unui nou stil de muzică instrumentală, o combinaţie inedită de sonorităţi jazz şi tonuri fusion cu elemente latino, transformă sunetele chitarei în bijuterii de nepreţuit.

sursa:gandul.ro