Connect with us

Evenimente

Concursurile pentru posturile de manager de spital au fost blocate

Ministerul Sănătăţii introduce noi criterii de management: curăţenia şi părerea pacienţilor.

Published

on

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a decis suspendarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere de la nivelul spitalelor, acestea fiind oprite timp de câteva săptămâni, până la realizarea unui nou contract de management al spitalelor, care va conţine criterii de performanţă.

 (Imagine Shutterstock / Mediafax Foto)

„Ministrul Vlad Voiculescu a semnat, vineri, un ordin prin care a retras reprezentanţii Ministerului Sănătăţii din consiliul de administraţie de la Spitalul Floreasca şi din comisia de contestaţie din cadrul concursului pentru funcţia de management, concurs care trebuia să se desfăsoare ieri. Conform prevederilor legale, ordinul semnat de ministru a avut efectul de a anula desfăşurarea concursului”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătăţii.

Acesta a precizat că potrivit proiectului de management, funcţiile de conducere vor fi ocupate pe baza unor criterii de performanţă.

„E convingerea ministerului că a venit momentul pentru a analiza şi a efectua modificări privind procedura de selecţie a viitorilor manageri. Procesul de selecţie este o parte foarte importantă a acestui angrenaj. E în lucru un contract de management al spitalelor. Trebuie să conţină criterii clare de performanţă. Printre criterii l-aş menţiona pe cel de raportare reală a infecţiilor nosocomiale. Vom acorda mare atenţie asupra criteriilor de igienă, nu mai vrem spitale murdare în România. Un alt element este feedback-ul pacienţilor. Niciun concurs pentru ocuparea funcţiei de manager nu va avea loc până nu se va definitiva acest proiect de management iar termenul este de câteva săptămâni”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătăţii.

 

Sursa: Mediafax

ULTIMA ORĂ

International2 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National2 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional2 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional3 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional3 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional3 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional3 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON