Connect with us

Evenimente

( video ) Constantin Brâncuși omagiat la Paris

Published

on

Constantin Brâncuși este omagiat la Paris cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la moartea marelui sculptor! Ca autor al inițiativei cu privire la “Ziua Națională Brâncuși”, scriitorul Laurian Stănchescu, astăzi, joi, 16 martie, de la ora 11, a fost comemorat “Titanului din Hobița” chiar lângă mormântul artistului din cimitirul parizian Montparnasse.

Pe patul de moarte, Constantin Brâncuși a cerut să fie înmormântat după obiceiurile românești, slujba fiind astfel oficiată la Biserica Ortodoxă Română din Paris. De asemenea, marele sculptor a cerut cu limbă de moarte să se împartă colivă oamenilor care vor lua parte la înmormântarea sa, iar un ziar din Paris titra atunci, în 1957, că dorința “Părintelui Sculpturii Moderne” a fost împlinită, în jurul mormântului împărțindu-se ceea ce jurnaliștii francezi numeau “o fiertură nobilă de grâu”.

 

Pe 16 Martie se împlinesc șase decenii de la moartea artistului român, Constantin Brâncuși, Patriarhul lui Dumnezeu. Asociația „Mihai Eminescu” din Viena, Președinte – Hant Laura, și scriitorul Laurian Stănchescu au inițiat un ceremonial de comemorare dedicat memoriei artistului român la mormântul său din inima Parisului.

Va fi înălțat Tricolorul, va fi împlinit obiceiul strămoșesc, iar patrioții români prezenți la slujba de pomenire vor dovedi că românismul este o stare de spirit universală, valorile românești având un destin strălucit în istoria culturală a lumii.

Cu această ocazie, va fi pusă pe mormânt lui Constantin Brâncuși o mână de pământ adusă de la Hobița de Laurian Stănchescu, inițiatorul manifestării.

Galerie Foto:

ULTIMA ORĂ

International10 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National10 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National10 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National10 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National11 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional11 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional11 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON