DE ACTUALITATE

MApN a deschis o linie telverde pentru sprijinirea veteranilor și a văduvelor de război

Ministerul Apărării Naționale a pus în funcțiune o linie telverde pentru sprijinirea veteranilor și a văduvelor de război care nu au susținători sau alte forme de ajutor direct pe perioada stării de urgență. Astfel, prin apel gratuit la numărul 0800410990, aceste persoane pot semnala problemele pe care le întâmpină și pot solicita ajutor. Linia telefonică funcționează între orele 8:00 și 20:00, de luni până vineri, şi între 8:00 și 16:00, sâmbăta și duminica. Solicitările veteranilor și ale văduvelor de război pentru asigurarea alimentelor, medicamentelor sau nevoilor de asistență medicală vor fi soluționate prin centrele militare zonale, judeţene şi de sector, cu sprijinul autorităților locale, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.

În altă ordine de idei, conducerea MApN a dispus măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19 în rândul militarilor aflați în misiuni externe. Astfel, s-a decis plasarea în carantină, timp de 14 zile, la intrarea în teatrul de operații și la revenirea în țară. În Afganistan, facilitățile medicale ROL II și ROL III au organizat locații de tranzit și izolare pentru eventuale cazuri de îmbolnăvire. De asemenea, în toate bazele militare s-au luat măsuri suplimentare de control și s-au intensificat activitățile de informare și instruire a personalului cu privire la măsurile de prevenție a îmbolnăvirii cu COVID-19.

%d blogeri au apreciat: