DE ACTUALITATE

Crește capacitatea de gestionare a situațiilor de urgență în Dolj

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, anunță semnarea contractului de finanțare pentru un nou proiect implementat prin intermediul Programului Interreg România – Bulgaria, ceea ce duce totalul sumelor atrase din această sursă, în actualul exercițiu financiar, la aproape 22 de milioane de euro.

Demersul, derulat în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mihai Bravul“, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia“ și Primăria Lom (din Bulgaria), vizează creșterea capacității de gestionare a situațiilor de urgență, în special prin dotarea cu echipamente pentru stingerea incendiilor forestiere. Vor fi achizitionate vehicule necesare pentru acest tip de intervenții,  care vor reveni celor două inspectorate. De asemenea, ambele structuri vor beneficia de echipamente speciale de protecție împotriva focului, numărul total prevăzut să fie procurat fiind de peste 50.

În paralel, tot în cadrul acestui demers, Consiliul Județean Dolj completează una dintre primele sale investiții în sectorul situațiilor de urgență, cea prin care a fost creat sistemul de alarmare pentru localitățile riverane Dunării. Rețeaua va fi acum extinsă, urmând să fie cumpărate șase sirene electronice, destinate comunelor Brabova, Bratovoești, Cetate, Fărcaș, Plenița și Sadova.

Proiectul, cu o valoare eligibilă de aproape un milion de euro, are prevăzută o durată de implementare de 36 de luni, fiind finanțat din fonduri europene.

%d blogeri au apreciat: