Cruella – episodul 10

E noapte. E trecut de miezul nopţii. E o noapte liniştită. Cruella, mult iubita mea soţie, care tot nevastă e, a adormit de mult. O privesc şi-o ascult cum sforăie din uşa dormitorului ei, care de la o vreme nu mai e al nostru pentru că eu sforăi. Ea horcăie aproape imperceptibil, ca un hipopotam care are o nară-n apa şi una-n nămol. Are două pături subţiri trase până la gât, din care-i ies, tot două, tălpi numarul treizeci şi opt, una cu şosetă şi una nu. Cea cu şosetă e mai frumoasă.

E cald, dar cele două pături au fiecare rolul ei: cea de jos ţine de cald, iar cea de deasupra ţine de transpirat, dar este cu galben şi cu negru, deci se asortează cu pereţii dormitorului.

În aceeaşi ordine de idei, părul ei stă îndepărtat de pe tenu-i ireproşabil (nu-i aşa că nu arată de treizeci şi şapte de ani?) cu o panglică galbenă, atât de strânsă încât, atunci când doarme, Cruella are sprâncenele pe undeva, prin mijlocul frunţii. E singura ocazie când nu se încruntă la mine. Sub sprâncene se poate observa, lejer, masca anti-lumină de culoare neagră, iar din urechi îi ies două dopuri care, probabil, ar fi trebuit cumpărate cu două, trei numere mai mici, ca să nu arate ca două dopuri de “Fetească”. Am zis “Fetească” special, ca să nu zic “Băbească” prea tare, căci nu poţi avea încredere în două dopuri.

Peste păturicile ei elegante, Cruella şi-a aşezat mâinile, cu degetele desfăcute larg, încât poţi să juri că mai adineauri s-a dat cu ojă. Pielea îi sclipeşte în lumina discretă a veiozei, probabil de la cele trei straturi de cremă aplicate. Crema pe care o folosea şi Dracula.

Sub masca ei de Zorro orb, Cruella visează şi zâmbeşte. Nici nu ştiam că poate. A, ba nu! Mi-aduc aminte că le-a zâmbit, la nuntă, celor care încă nu ne cunoşteau şi ne-au dat ceva-n plus. Nu ştiu ce visează Cruella, dar se-ntoarce spre uşă şi dă din picioare. Să fie un coşmar? Deodată, picioarele i se opresc! Mâinile încep, prin aer şi prin somn, să dea la o parte pânze de păianjen imaginare; iar dă din picioare, iar dă din braţe, şi tot aşa. La un moment dat, degetele de la maini i se strâng şi Cruella se linişteşte. Doarme, în continuare, zâmbind. În degetele ei strânse parcă văd cum stau agitate câteva pungi de hârtie. Cruella a fost la shopping!…

text original, protejat: Ducu Mogoşeanu