Cruella – episodul 16

Atunci când Cruella, minunata mea soţie şi-a cumpărat opt nuanţe de vopsea de păr, am început imediat s-o suspectez de afaceri murdare sau de spargeri, mai ales că avea şi mănuşi de plastic, de unică folosinţă, plus masca pe care o poartă încă din anii nouăzeci, când a apărut boala vacii nebune. Aici aş mai avea ceva de spus, dar n-ar fi literar.

În câteva zile, însă, am început să înţeleg de ce i-au trebuit Cruellei opt culori.

În prima dimineaţă, când m-am trezit şi-am mers la baie – să mă bărbieresc şi nu pentru prostiile la care vă gândeaţi – am observat că jumătatea de cap cu care dormisem în sus era complet blondă. Am strigat – desigur, nu de fericire – ceea ce   l-a trezit pe Prinţul Caspian – fiu-meu – iar prezenţa lui în baie m-a făcut să mai urlu o dată, acum de satisfacţie, pentru ca el avea jumatate de cap roşu treisprezece, ca Daciile de odinioară.

Imediat, cu lanternă, lupă, bigudiuri şi masca de castravete a apărut Cruella, care a zis cu blândeţe: “Guraaa!!!”, a aprins lanterna, a proiectat lumina în capul meu, a studiat un pic cu lupa şi apoi a făcut la fel şi cu Prinţul Caspian. Şi-a notat ceva într-un carneţel şi-apoi s-a întors spre noi zâmbind: “Rămân brunetă! Bună dimineţa, băieţi!”.

text original, protejat: Ducu Mogoşeanu