Connect with us

Regional

Cursuri de limba engleză pentru adulți la Aman

Published

on

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în perioada 1 octombrie – 1 decembrie 2019, un nou program de învățare a limbii engleze.

Cursurile se adresează persoanelor adulte cu vârsta cuprinsă între 35 și 55 de ani. Întâlnirile se vor desfășura în fiecare zi de marți a intervalului 1 octombrie – 1 decembrie 2019, începând cu ora 17:00, în sala „Marin Sorescu”. Obiectivul urmărit în cadrul programului constă în promovarea limbii engleze în rândul persoanelor adulte care doresc să-și perfecționeze cunoștințele lingvistice. La finalul programului, cursanții vor fi în măsură să susțină o conversație uzuală, dar și să scrie și să citească în limba engleză.

Înscrierile se desfășoară în perioada 12 – 20 septembrie a.c. în limita a 25 de locuri. Înscrierile se fac fie telefonic, la numărul 0251 532 267, interior 110, fie la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, situat pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 9.

Programul de învățare a limbii engleze se înscrie în seria de proiecte de învățare și dezvoltare continuă pe care Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” le organizează în mod regulat pentru persoanele adulte.