Connect with us

International

Cutremurul din Italia: bilanț provizoriu

17 români sunt daţi dispăruţi.

Published

on

În Italia, cel puţin 250 de persoane au murit, iar sute au fost rănite, în cutremurul produs miercuri dimineaţa în centrul ţării – este bilanţul provizoriu dat de autorităţi.

6 români şi-au pierdut viaţa, iar alţi 5 sunt răniţi, potrivit ultimelor informaţii de la Ministerul de Externe. Instituţia a activat Fondul special pentru suportarea costurilor de repatriere a trupurilor neînsufleţite.

17 români sunt daţi dispăruţi, iar pentru găsirea lor, echipele consulare colaborează permanent cu autorităţile italiene.

Mai multe adăposturi găzduiesc români afectaţi de seism, iar una dintre echipele consulare a eliberat, gratuit, pe loc, documentele de călătorie celor care au vrut să revină în ţară.

O nouă replică a seismului de miercuri a avut loc în această dimineaţă, resimţită inclusiv la Roma. De altfel, numărul mare de replici a îngreunat operaţiunile de salvare din zonele cele mai afectate din centrul ţării.

Ultimele date arată că 267 de oameni au murit şi 400 sunt răniţi, în special în localitatea Amatrice, distrusă pe jumătate. Printre victime sunt şi cel puţin patru britanici, un spaniol, un canadian şi un cetăţean din Salvador.

Guvernul Italiei a stabilit ajutoare de urgenţă şi după criticile apărute în presă s-a angajat să impună noi norme în construcţii în zonele de risc.

Ambasada României din Italia şi Consulatul de la Bologna oferă asistenţă cetăţenilor.