Connect with us

National

Decizie a Senatului

Ancheta privind managementul deşeurilor

Published

on

 

Senatorii au decis prelungirea până la 28 februarie a anchetei parlamentare desfăşurate de Comisia de mediu cu privire la modul în care se desfăşoară în ţară managementul deşeurilor, iar concluziile anchetei vor fi prezentate Biroului permanent până pe 16 martie.

Preşedintele comisiei pentru mediu, Allen Coliban, a declarat în plenul Senatului că ancheta a început cu un plan de acţiune în şapte puncte, care a fost concretizat prin vizite în Cluj-Napoca, Târgu Lăpuş, Bistriţa, Suceava, Rudeni, Urziceni, Buzău şi Braşov.

El a adăugat că acest plan de acţiune a acoperit un larg spectru de probleme, de la gropi neconforme la situaţii pozitive şi la modele de bune practici privind colectarea selectivă. Conform hotărârii iniţiale, ancheta parlamentară urma să se desfăşoare în perioada 18 septembrie – 21 noiembrie.