Connect with us

Regional

Demersuri pentru implementarea taxei de mediu la depozitare

Recuperarea taxei.

Published

on

Având în vedere introducerea, începând din data de 1 ianuarie 2017, a taxei pentru depozitarea deșeurilor inerte și cele nepericuloase, în cuantum de 80 lei/tonă, SC Salubritate Craiova SRL, în calitate de operator care are delegată activitatea de colectare și transport a deșeurilor în municipiul Craiova și alte opt localități din Dolj,  anunță abonații că, în prezent, colaborează îndeaproape cu partenerii săi comerciali și cu reprezentanții Primăriei Municipiului Craiova pentru găsirea unor soluții adecvate, în scopul implementării rapide a legislației în vigoare dar și a asigurării continuității serviciului.

În același timp, SC Salubritate Craiova SRL subliniază că actul normativ  care reglementează modul de calcul al acestei contribuții a fost publicat în data de 29 decembrie 2016 și conține doar indicații adresate strict plătitorilor acestei taxe către Administrația Fondului pentru Mediu (“proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite”).  Până în prezent, nu au fost publicate sau măcar introduse în dezbatere publică proiecte de acte normative prin care să fie stabilit modul în care va fi încasată taxa, pe principiul “poluatorul plătește”.

În continuare, atât SC Salubritate Craiova SRL cât și Primăria Municipiului Craiova vor stabili modalitatea de recuperare a taxei strict în cadrul legal existent.