Connect with us

Evenimente

Deschiderea anului universitar 2018/2019 la Universitatea din Craiova

Programul festivităţilor

Published

on

Conducerea Universităţii din Craiova anunță pentru luni, 1 octombrie 2018, ora 11. 00, în Aula Mihai I, festivitatea solemnă care marchează deschiderea anului universitar 2018-2019.

Alături de comunitatea academică vor fi şi reprezentanţi ai mediului socio-economic, cultural, administrativ şi politic, parteneri puternici şi solidari, care au înţeles importanţa învăţământului universitar în evoluţia regională şi care sprijină în proiectele de dezvoltare.

 

Programul festivităţilor organizate de facultăţi:

Facultatea de Agronomie – 1 octombrie, ora 9.00, în Aula „Alexandru Buia”, la sediul Facultăţii.

Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică – 2 octombrie, ora 10.30, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Sala „Amza Pellea”.

Facultatea de Drept – 1 octombrie 2018, ora 14:00, Aula Magna „Ion Dogaru”, la sediul Facultăţii.

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor – 2 octombrie 2018, ora 9.30, în Aula „Mihai I al României”.

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – 1 octombrie 2018, la ora 9:00, la sediul Facultății, str. Brestei, nr 146.

Facultatea de Horticultură –  2 octombrie 2018, de la ora 13. 30, în Aula „Mihai I al României”.

Facultatea de Inginerie Electrică – 2 octombrie 2018, ora 9.00, Aula „Marius Preda”, la sediul Facultăţii.

Facultatea de Litere – 2 octombrie, ora 14, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Sala „Amza Pellea”.

Facultatea de Mecanică – 1 octombrie 2018, 9:30, în Aula Magna a Facultății, Calea București 107.

Facultatea de Teologie – 1 octombrie 2018, ora 8.00, la Paraclisul Facultăţii, din str. Brestei, nr. 24.

Facultatea de Științe – 1 octombrie, 2018, ora 14.00, Aula „Mihai I al României”.

Facultatea de Științe Sociale – 1 octombrie 2018, ora 13.00, Sala 443D, clădirea centrală a Universităţii din Craiova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: ucv.ro

ULTIMA ORĂ

Sport6 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National6 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional6 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional7 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional7 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional7 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional8 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON