Connect with us

National

Destinaţia zilei: Ateneul Român

Published

on

Ateneul Român este o bijuterie arhitectonică realizată în stil neo-clasic între anii 1886 şi 1888.
Edificiu cu valoare de simbol al culturii naţionale, Ateneul a devenit exponentul culturii naţionale.
Puţină lume ştie că finanţarea construcţiei a fost realizată cu bani obţinuţi dintr-o subscripţie publică pentru care a fost organizată o loterie naţională în cadrul căreia au fost vândute 500.000 de bilete în valoare de un leu, loterie ce a avut un slogan care ne-a rămas peste timpuri ?Daţi un leu pentru Ateneu!?.
Surprinzător sau nu, inovativa idee a generat foarte repede un val de unitate şi trezire a conştiinţei naţionale.

Iniţial, cei ce au gândit proiectul şi-au dorit ca toate artele să-şi găsească locul sub cupola Ateneului însă, foarte repede, a devenit clar pentru oricine că acustica naturală excepţională a sălii oferă muzicii un mediu incredibil de dezvoltare.
Astfel, Ateneul a găzduit şi o bibliotecă distrusă, din păcate, în timpul regimului comunist şi o pinacotecă cu piese excepţionale, care nu se mai regăseşte aici.

Destinaţia primordială a rămas însă muzica de calitate, mari personalităţi şi talente ale lumii lansându-se şi concertând aici.
Numele ce au marcat muzica românească: George Enescu, Dinu Lipatti, Cella Delavrancea, Ion Voicu, Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Iosif Conta, Cristian Mandeal sau Horia Andreescu precum şi nume mari ale muzicii universale ca Richard Strauss, Bela Bartok, Igor Stravinski, Serghei Prokofiev şi Maurice Ravel au clădit renumele Ateneului drept sursă de cultură de elită, după cum explică Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii George Enescu:

[jwplayer mediaid=”109045″]

Palatul Ateneului Român a fost proiectat de arhitectul francez Albert Galleron, drept insipratie servindu-i clădirea Operei din Paris.

Un alt lucru inedit se leagă de forma circulară a clădirii, datorată faptului că Ateneul a fost construit direct pe fundaţia existentă deja, la acea vreme, a unui circ ce trebuia construit în Grădina Episcopiei (zona pieţei George Enescu de acum).
Legătura imagistică este realizată cu Grecia antică, edificiul oferind vizitatorilor o primă imagine formată de opt coloane ionice (care au proporţii similare cu cele ale templului de pe Acropole) care susţin un fronton triunghiular ce adăposteşte cinci medalioane realizate din mozaic a cinci dintre domnitori: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Vasile Lupu, Matei Basarab şi Carol I.

La parter, impresionantul hol din marmură înglobează 12 coloane dorice care maschează prin
spectaculozitatea lor rolul tehnic de susţinere a sălii de concerte.
Patru scări monumentale în spirală de tip baroc din marmură de Carrara ce găzduiesc balcoane la etajul intermediar îi conduc pe vizitatori spre sala de concerte.
Ateneul are aproape 1.000 de locuri dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane ce oferă o vizibilitate perfectă din orice colţ şi o audiţie impecabilă.
Perfecţiunea sunetului se datorează imensei cupole care absoarbe fondul instrumental şi vocal de pe podium şi apoi îl distribuie prin reverberaţie către auditoriu.

Fresca monumentală de pe peretele circular al sălii impresionează vizitatorul din prima clipă, frescă ce evocă cele mai importante 25 de momente ale istoriei na?ionale a românilor.
Fresca are lungimea de 75 de metri si înăl?imea de 3 metri iar realizarea ei a durat nu mai pu?in de 5 ani, fiind inaugurată la în mai 1938.

Ateneul Roman sala de concert

Interesantă este şi succesiunea episoadelor.
De la triumful lui Traian, la colonizarea Daciei, contopirea dacilor cu romanii, începutul vieţii patriarhale româneşti, statornicirea şi descălecatul pe aceste meleaguri, crearea statului militar sub Mircea cel Bătrân, apariţia statului administrativ în vremea lui Alexandru cel Bun, cruciada creştinismului (Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare) urmată de epoca de pace şi credinţa a lui Neagoe Basarab.
Pe frescă regăsim şi intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul, întregitorul de neam, şi epocile culturale ale lui Matei Basarab, Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu.
Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan, lupta pandurilor lui Tudor Vladimirescu, momentul de răscruce 1848 cu Avram Iancu care porneşte la luptă şi iluminismul Unirii lui Alexandru Ioan Cuza şi Kogălniceanu înconjoară şi ele alături de Carol I şi Războiul de Independenţă, sufletele vizitatorilor.
De pe frescă nu lipseşte realizarea întregirii naţionale din 1918.
Ultima scenă trebuia să-l reprezinte pe Carol al II-lea, în postură de fondator al modernismului, care alături de Mihai I coboară în mijlocul poporului pentru a patrona ştiinţele, literatura, artele şi industria, însă varianta aleasă reprezintă poporul cu steaguri, care sărbătoreşte înfăptuirea României Mari.

Ca o curiozitate, trebuie să ştiţi că între 1940 şi 1966 comuniştii au acoperit cu catifea roşie fresca
pictată de Costin Petrescu, tocmai pentru a ascunde privitorilor rolul monarhiei în istoria Romaniei.

Fără îndoială, viitorul Ateneului este unul spectaculos, menit să ducă mai departe tot ce înseamnă cultură în România, după cum spune Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii George Enescu:

[jwplayer mediaid=”109055″]

Mulţumim Filarmonicii George Enescu pentru sprijinul acordat în realizarea acestui reportaj.

ULTIMA ORĂ

International2 ore ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul...

Regional4 ore ago

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, participă la ceremoniile de Ziua Forțelor Terestre la Monumentul Eroilor din municipiul Băilești

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, va participa marţi, 23 aprilie 2024, începând cu orele 11:00, la...

International4 ore ago

Două filme românești selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes: „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”

Două filme româneşti au fost selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes din acest an. În competiţia oficială se...

white smoke coming out from a building white smoke coming out from a building
International4 ore ago

Avertizare de la Copernicus și ONU: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul continentelor, 2023 cel mai cald an din istorie

Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice și Organizația Națiunilor Unite au emis o avertizare alarmantă, indicând că Europa se încălzește...

National4 ore ago

PSD și PNL merg cu candidaturi separate pentru funcția de primar general al Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela...

National4 ore ago

Uzinele de la Mioveni și Craiova vor produce peste 500 000 de autoturisme în 2024

Uzinele de la Mioveni şi Craiova vor produce peste cinci sute de mii de autoturisme în 2024, potrivit estimărilor Asociaţiei...

National4 ore ago

Creștinii din România sărbătoresc cu solemnitate pe Sfântul Gheorghe, martirul venerat din secolul al IV-lea

Astăzi, pe 23 aprilie, creștinii din întreaga țară îl celebrează pe Sfântul Gheorghe, martirul care a devenit simbol al curajului...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON