Connect with us

Fapt divers

Directorul executiv Apple: “Sunt mândru să fiu gay”

Published

on

Directorul executiv al companiei Apple, Tim Cook, a declarat ieri, într-un articol pentru un ziar de afaceri american, că este gay. Acesta este foarte mândru de orientarea sa sexuală și consideră acest lucru “cel mai mare dar primit de la Dumnezeu”.

De asemenea, Cook a spus că până în momentul de față a încercat să nu își dezvăluie prea multe detalii ale vieții personale. Recunoașterea în mod public a orientării sexuale s-a manifestat din dorința de a ajuta alți oameni gay să fie sinceri cu ei și cu cei din jur. Acesta consideră că poate fi un exemplu de curaj și vrea să îi determine și pe alții să facă pace cu natura lor, declarând: “Dacă directorul executiv al companiei Apple a recunoscut public, oricine poate să o facă”.

Apple este singura companie din top 700 cele mai mari corporații la nivel mondial al cărui director executiv este homosexual. Nu este neapărat un caz aparte, însă în opinia lui Tim Cook, admițând acest lucru față de colegii de la locul de muncă este foarte benefic. De asemenea, Cook a militat în luna decembrie a anului trecut pentru adoptarea unei legi federale împotriva discriminării la locul de muncă în baza orientării sexuale.

 

ULTIMA ORĂ

Sport2 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National2 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional2 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional3 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional3 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional3 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional3 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON