Connect with us

Evenimente

Dirijorul american Ryan Bancroft dirjează la Sala Radio Simfonia nr. 6 – Patetica, de Ceaikovski

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe..

Published

on

Vineri, 7 decembrie (ora 19:00), primul concert pe care Orchestra Naţională Radio îl prezintă după extraordinara participare în Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo este un eveniment de aceeaşi înaltă ţinută artistică. Pe scena Sălii Radio, ansamblul va evolua sub bagheta tânărului dirijor american Ryan Bancroft, care a câştigat în acest an Premiului I şi Premiului Publicului la Concursul Malko, una dintre cele mai prestigioase competiţii de gen din lume, organizate la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză. Invitat special al serii va fi violonistul român Sergiu Năstasă, stabilit în Grecia, unde este membru fondator şi concertmaestru al Orchestrei de Cameră Armonia Atenea (Orchestra Prietenilor Muzicii din Atena) şi membru fondator al Kyklos Ensemble.

Programul serii cuprinde două „hit-uri” ale muzicii clasice: Mendelssohn – Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră, unul dintre cele mai cunoscute şi mai des interpretate concerte de vioară din lume şi Ceaikovski – Simfonia nr. 6, Patetica.

Simfonia lui Ceaikovski se leagă de uluitoarea sa poveste de viaţă: este ultima sa compoziţie, a cărei premieră a dirijat-o el însuşi la Sankt Petersburg, cu doar 9 zile înainte de decesul său. Lucrarea, al cărei titlu original în rusă s-ar traduce mai degrabă ca „simfonia plină de pasiune/de emoţie”, a fost adesea considerată un testament artistic şi o premoniţie a artistului şi a fost inclusă în filme celebre ca Aviatorul, Produsul verde (Soylent Green) sau Minority Report (Raport Special).

Născut la Los Angeles, Ryan Bancroft a urmat cursurile Institutului de Arte din California, studiind harpă, flaut, violoncel, muzică şi dans cu specific ghanez, apoi s-a specializat în artă dirijorală la Conservatorul Regal din Scoţia. A dirijat Royal Scottish National Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra, RedNote (un ansamblu de muzică contemporană) şi Orchestra Naţională Daneză. Ryan Bancroft şi-a desăvârşit formarea muzicală la Nationale Master Orkestdirectie a Conservatorului din Amsterdam, precum şi la Conservatorul Regal din Haga. În prezent dirijorul trăieşte în Olanda şi concertează mult în Europa, alături de Prague Symphony Orchestra, Residentie Orchestra, Gulbenkian Orchestra, Orchestra of the Eighteenth Century, Orchestra Naţională de Tineret, Orchestra Filarmonicii şi Orchestra de Cameră din Olanda.

Sergiu Năstasă a debutat ca solist la vârsta de 13 ani, alături chiar de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Paul Popescu. La invitaţia lui Manos Hatzidakis, în toamna anului 1990 a devenit membru al Orchestrei Ton Chromaton din Atena. Din acelaşi an este şi profesor invitat la Conservatorul de Stat din Salonic, Conservatorul Athaeneum din Atena şi din 2012 predă la Conservatorul Athinon din Atena.

Împreună cu Orchestra de Cameră Armonia Atenea, în calitate de concertmaestru şi de solist, susţine o bogată activitate în afara graniţelor Greciei: Marea Britanie, Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Rusia, Cehia, Polonia, România, Hong Kong şi China, interpretând atât muzică din repertoriul baroc cât şi prime audiţii din cel contemporan. A colaborat cu solişti celebri: Leonidas Kavakos, Radu Lupu, Martha Argerich, Salvatore Accardo, Mstislav Rostropovich, Augustin Dumay. Sergiu Năstasă este şi membru fondator al Kyklos Ensemble, alături de unii dintre cei mai importanţi muzicieni ai scenei elene şi susţine concerte cu Teodor Currentzis şi George Petrou. Înregistrarea operei Alessandro de Georg Friedrich Händel la Casa de discuri DECCA i-a adus premiul Diapason d’Or.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

ULTIMA ORĂ

International7 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National7 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional8 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional8 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional8 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional8 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional8 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON