Connect with us

Regional

Doljul va avea un singur centru de sacrificare a mieilor

Published

on

Doljul va avea un singur centru de sacrificare a mieilor, iar acesta va funcţiona în Piaţa Chiriac din Craiova. Cei care vor să cumpere mielul viu şi să îl sacrifice în acest punct o vor putea face în perioada 22 – 27 aprilie. Producătorii îşi vor putea sacrifica animalele şi în trei abatoare autorizate, care vor funcţiona tot în Craiova. La nivelul judeţului Dolj, există aproximativ 140.000 de miei.

Cu aproximativ două săptămâni înainte de Sărbătorile Pascale, în Dolj este în curs de autorizare un singur centru de sacrificare a mieilor. Acesta se află în Piaţa Chiriac din Craiova şi va funcţiona în perioada 22 – 27 aprilie. Reprezentanții DSVSA Dolj spun că, pentru a fi autorizat, un astfel de spațiu trebuie să dețină o sursă de apă și să respecte condițiile minime de igienă.

„Până în prezent s-a făcut o singură cerere de către SC Pieţe şi Târguri Craiova, care a solicitat aviz pentru punctul de sacrificare temporar din Piaţa Chiriac.

Condiţiile minime pentru a putea funcţiona acest punct de sacrificare sunt sursa de apă, atât rece, cât şi caldă, asomatorul, locul pentru depozitarea deşeurilor care rezultă în urma sacrificării, locul de depozitare a pieilor, dar şi tot ce înseamnă material de risc, adică subprodusele de la aceste animale, care trebuie să fie ridicate de o unitate de incinerare autorizată“, a spus Andrei Butaru, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dolj.

Punctul de sacrificare a mieilor va funcţiona de luni până în sâmbăta dinainte de Paşte, între orele 7.00 – 17.00, pe acelaşi principii ca un abator. „În momentul de faţă ne aflăm în procedura de autorizare a acestui punct de sacrificare a mieilor care va funcţiona pe acelaşi principii ca un abator.

Acesta va dispune de spaţii dotate cu apă potabilă caldă şi rece, va fi prevăzut cu toate ustensilele necesare acestor operaţiuni, inclusiv cu asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor. De sacrificare se vor ocupa doar măcelari autorizaţi, cu analizele medicale la zi, iar carcasele de miel vor fi verificate de un medic veterinar, care le va aplica marca de sănătate înainte de a fi înmânate cumpărătorilor“, a spus Adrian Dinu, purtător de cuvânt al SC Piețe și Târguri Craiova SRL.

Trei abatoare autorizate în Craiova

În punctele de sacrificare pot fi tăiaţi numai miei crotaliaţi, ce trebuie să fie însoţiţi de toate documentele sanitar-veterinare impuse de legislaţia în vigoare.

Proprietarii care aduc animale în piaţă trebuie să prezinte documente care să confirme că în zona din care provin acestea nu evoluează boli specifice, dar şi că au fost consultate anterior şi nu prezintă semne clinice de boală. În ceea ce priveşte consumatorii care vor să îşi sacrifice mieii în gospodării sau în stânele de unde îi cumpără, singura condiţie este să nu îi revândă sacrificaţi.

„Nu avem nimic împotriva celor care îşi sacrifică animalele în gospodărie pentru consum propriu. Problema apare când cineva vrea să vândă, iar atunci are două variante: ori îi sacrifică într-un abator autorizat, ori în punctul temporar de sacrificare.

La nivelul judeţului Dolj sunt trei abatoare autorizate pentru sacrificarea mieilor, care funcţionează tot în Craiova“, a mai afirmat directorul DSVSA Dolj.

Dacă veţi achiziţiona mielul din supermarket, veţi avea certitudinea că este controlat şi supravegheat de serviciile veterinare.

Dacă totuşi doriţi să cumpăraţi un animal viu, e bine să cereţi proprietarului actele emise de către medicul veterinar, prin care se atestă că în zona din care provine nu evoluează nici o boală.

Atenţie la ce cumpăraţi!

Şi pentru că în această perioadă au căutare nu numai mieii, ci şi ouăle, e bine să vă asiguraţi că achiziţionaţi ceea ce trebuie. Reprezentanţii DSVSA spun că o atenție deosebită trebuie să acordați ouălor pe care le cumpăraţi de la micii producători, care fac comerţ pe trotuar.

„Ouăle industriale, obţinute în ferme mari, se controlează în centrele de ambalare. Şi particularii pot vinde ouă, dar numai în pieţe, astfel încât medicii veterinari să facă examen ovoscopic.

Un ou ţinut în condiţii bune nu are nicio problemă o lună de zile. Sunt ţărani care respectă regulile, dar sunt şi producători care nu fac acest lucru“, a mai spus Butaru.

Reprezentanții DSVSA Dolj fac zilnic controale în locurile în care se pun în vânzare alimente și spun că neregulile nu sunt deloc puține. „Ultima sancţiune a fost dată ieri (marţi -n.r.) într-un supermarket, fiind în valoare de 30.000 de lei. Sesizarea a venit de la un consumator care cumpărase lapte ambalat şi acasă a sesizat că era alterat.

La faţa locului s-a constatat că laptele nu fusese ţinut la temperaturile corespunzătoare şi fusese întrerupt lanţul de frig. Facem zilnic controale, verificăm carnea, ouăle, confiscăm preparate.

Pe noi ne interesează, în primul rând, trasabilitatea alimentului, de unde a plecat, cine l-a produs, apoi modul de depozitare, precum şi modul de vânzare“, a adăugat Andrei Butaru.

sursa: www.gds.ro

ULTIMA ORĂ

International15 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National16 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National16 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National16 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National16 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional16 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional17 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON