Connect with us

International

Donald Trump: investigaţiile legate de implicarea Rusiei în campania electorală sunt o „vânătoare de vrăjitoare”

Robert Mueller se pregăteşte să facă primele arestări

Published

on

Preşedintele american Donald Trump a condamnat din nou ancheta privind contactele dintre echipa sa de campanie şi Rusia din timpul alegerilor prezidenţiale de anul trecut, pe care a numit-o „vânătoare de vrăjitoare”. CNN a anunţat că echipa procurorului special Robert Mueller se pregăteşte să facă primele arestări în acest caz, posibil chiar de astăzi. În mai multe postări pe Twitter, Donald Trump a susţinut că situaţia nu e întâmplătoare într-un moment în care republicanii fac un mare pas spre reformă şi reducerea taxelor.

Şeful Casei Albe a vorbit de asemenea despre „vinovăţia Partidului Democrat” şi a rivalei sale din cursa electorală, Hillary Clinton, şi s-a plâns că acuzaţiile împotriva lor nu sunt investigate.

BBC aminteşte că o comisie parlamentară urmează să cerceteze informaţiile potrivit cărora fostul secretar de stat ar fi ajutat Rusia să cumpere o companie de extracţie a uraniului american în schimbul unor donaţii de milioane pentru fundaţia de caritate a soţului său, Bill Clinton.

ULTIMA ORĂ

Regional8 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional8 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport9 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional9 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional9 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional9 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional9 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON