Connect with us

Evenimente

„Dor de datini – vatră românească”

Toţi cei implicaţi în acest festival sunt persoane cu deficienţe de auz.

Published

on

Craiova va găzdui, la sfârşitul acestei săptămâni, Festivalul de dansuri şi tradiţii populare „Dor de datini – vatră românească”. Diferenţa dintre acest eveniment şi unul obişnuit este aceea că toţi cei implicaţi în acest festival sunt persoane cu deficienţe de auz. Festivalul se află la a III-a ediţie şi este organizat de Asociaţia Naţională a Surzilor din România, filiala teritorială Craiova, în parteneriat cu Primăria Craiova, consiliul local şi Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”.

În acest an, la festival vor participa 90 de persoane cu deficienţe de auz din opt judeţe din ţară.

În centrul Craiovei, sâmbătă, 19 septembrie, între orele 10.00 și 12.00, va avea loc parada costumelor populare, iar de la ora 15.00, la Teatrul „Colibri“, persoanele cu deficienţe de auz înscrise în festival îşi vor arăta talentul în dansul popular.

Craiova va fi reprezentată de opt persoane cu deficienţe de auz şi de un instructor. „Concursul-spectacol adresat artiştilor amatori nu este unul obişnuit, muzica este «auzită» în alt fel, persoanele cu deficienţe de auz având abilitatea de a simţi vibraţiile de pe scenă.

În urmă cu doi ani, trofeul a fost câştigat de trupa craioveană, acesta este şi motivul pentru care în acest an am fost desemnaţi să găzduim acest festival“, a spus Ştefan Agoston, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, filiala teritorială Craiova.

Evenimentul este organizat cu scopul de a pune în lumină talentul persoanelor cu dizabilităţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: gds.ro

 

 

ULTIMA ORĂ

International4 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National4 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional4 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional4 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional4 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional5 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional5 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON