Connect with us

National

Dudu Georgescu – Gheata de Aur a fotbalului romanesc

Afla povestea lui Dudu Georgescu – Gheata de Aur a fotbalului romanesc.

Published

on

Dudu Georgescu s-a născut la 1 septembrie 1950 și a fost omul care, în România, a revoluționat ideea de atacant central în anii 70.

Chiar dacă predecesorii săi Gheorghe Constantin sau Florea Dumitrache se descurcau bine la jocul cu capul, el a adus aproape de perfecțiune acest element.

Prin detenta ieșită din comun, completată cu o tehnică aparte acumulată treptat, a transformat lovitura cu capul în principala sa armă.

Iar această armă avea o forță ieșită din comun, întâmplându-se nu de puține ori, să le dea mâinile pe spate portarilor adverși.

Produs al fostului club Progresul București, Dudu Georgescu a debutat inițial ca fundaș central în echipa mare a „bancarilor”.

Ulterior, când s-a constatat că era mai eficace la faza ofensivă, a fost trimis mai în față, jucând ca inter, un fel de mijlocaș împins ca atacant, în sistemul 1-4-2-4.

După transferul la CSM Reșița, i-au fost puse în valoare abilitățile ofensive, care au atins apogeul în etapa a 25-a a sezonului 1972/73, când, în Valea Domanului, CSM Reșița a umilit-o pe Dinamo cu 4-1, două din reușitele bănățenilor aparținând lui Dudu Georgescu.

Cu acest prilej a atras atenția celor din Șoseaua Ștefan cel Mare astfel că din sezonul următor a devenit pentru 10 sezoane dinamovist.

În afara jocului de cap, Dudu Georgescu avea un simț al porții aparte, știind întotdeauna unde să se plaseze, nu era nici dușman cu mingea, chiar dacă nu avea tehnica predecesorului său, Florea Dumitrache.

În afară de goluri spectaculoase și trofee interne, Dudu Georgescu a mai realizat ceva unicat la noi până atunci: aducerea în țară a unui premiu internațional de anvergură, „Gheata de Aur”, decernat la acea vreme de publicația „France Football” celui mai eficace marcator dintr-un sezon, din campionatele țărilor afiliate UEFA.

Astfel, la finele lui 1974/75, cu 33 de goluri marcate, a reușit să ia fața unui trio redutabil format din olandezul Ruud Geels de la Ajax și argentinienii Delio Onnis de la AS Monaco și Héctor Yazalde de la Sporting, cu toții având 30 de reușite.

A repetat performanța peste doi ani, în vara lui 1977, când cu 47 de goluri a bătut chiar recordul trofeului, în urma lui situându-se la mare distanță ungurul Béla Várady  de la Vasas cu 36 goluri.

Spre sfârșitul carierei au sosit pentru el oferte concrete de la Al-Hilal din Arabia Saudită dar și de la celebra echipă nord-americană New York Cosmos, cea la care evoluase și celebrul Pelé.

Atunci a văzut pentru prima oară pe viu cum arată o servietă plină cu dolari, servietă cu care veniseră cei care negociau transferul său.

Refuzului autorităților române a fost însă ferm și indiscutabil.

Din nefericire, Dudu Georgescu n-a avut aceleași realizări și ca antrenor. A fost în destule locuri, de cele mai multe ori pe perioade scurte, fără niciun rezultat notabil.

De mai mulți ani Dudu Georgescu locuiește și în Canada, unde deține o școală de fotbal.

Studioul Regional Radio România Cluj

Editor coordonator: Andrei Huțanu

Documentare/voiceover: Florin Pruteanu

Cameraman: Călin Fărcaș

Editor imagine: Călin Fărcaș

Prezentator: Andrei Huțanu

ULTIMA ORĂ

Regional13 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional13 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport14 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional14 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional14 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional14 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional14 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON