Connect with us

National

Educatie: Saptamana Prevenirii Criminalitatii

Astăzi începe, la nivel naţional, „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, campanie derulată de Poliţia Română.

Published

on

                   Astăzi începe, la nivel naţional, „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, campanie derulată de Poliţia Română. Până pe 2 octombrie, în cadrul evenimentului vor fi abordate teme precum delincvenţa juvenilă, siguranţa rutieră, prevenirea furturilor din locuinţe sau pericolul consumului de droguri şi a traficului de persoane. La acţiuni vor participa autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii publice şi mass-media. Pe parcursul celor cinci zile vor fi distribuite materiale preventive în spaţii publice, se vor organiza lansări de proiecte educative, precum şi campanii de informare a populaţiei privind circulaţia corectă a pietonilor şi a bicicliştilor – se arată într-un comunicat.