Connect with us

International

Emmanuel Macron a câştigat alegerile prezidenţiale din Franţa (audio)

Victoria a fost salutată de principalii lideri de pe continent

Published

on

Emmanuel Macron, de centru, a câștigat alegerile prezidențiale din Franța cu peste 66% din voturile valabil exprimate, față de aproape 34% contracandidata sa Marine Le Pen, de extremă dreaptă. Un număr record de buletine – 11.5% – au fost introduse în urne fără a fi ștampilate sau invalidate, în timp ce peste 25% din alegătorii înregistrați nu s-au prezentat la vot. Trimisul Radio România la Paris, Daniela Coman, a consemnat primele reacții ale celor doi candidați:


Emmanuel Macron își va începe mandatul fără sprijinul unei majorități parlamentare, astfel încât una dintre primele provocări ale noului președinte va fi să convingă electoratul ca, la alegerile parlementare de luna viitoare, să voteze mișcarea politică „En marche!”, pe care a fondat-o în urmă cu un an.
Victoria lui Emmanuel Macron – un pro-european declarat – a fost salutată de principalii lideri de pe continent, dar și de președintele american, Donald Trump. Cătălin Gomboș are o sinteză a celor mai importante reacții: