DE ACTUALITATE

EURO 2016: A doua semifinala se joaca ASTAZI intre Germania si Franta!

Campioana mondială, Germania, va înfrunta echipa de fotbal a Franței, astazi, în semifinalele EURO 2016, cu gândul la reeditarea performanței sale din anii 70, când a deținut în același timp titlul european și pe cel mondial, performanță reușită ulterior și de Spania.

Franța, cotată printre favorite încă dinaintea competiției, a arătat o creștere în joc de la meci la meci, iar vedetele sale au ieșit rând pe rând la rampă, făcând diferența în momentele cheie.

Franța nu a învins Germania la un turneu final în ultimele trei confruntări, cel mai recent succes al Germaniei fiind în sferturile CM 2014, cu 1-0. Ultima partidă dintre cele două echipe a avut loc pe 13 noiembrie anul trecut, meci umbrit de atentatele teroriste de la Paris, ”Le Bleus” câștigând atunci pe Stade de France cu 2-0 în meci amical, goluri marcate de Olivier Giroud și André-Pierre Gignac.

Germania e neînvinsă de șase meciuri (patru victorii, două egaluri), dintre care cinci la EURO 2016, primind un singur gol în acesta, din penalty (cu Italia, în sferturi). ”Mannschaft” participă la al 12-lea său turneu final consecutiv de Campionat European, câștigând trofeul în 1972, 1980 și 1996, fiind în alte trei rânduri finalistă.

Franța e neînvinsă de nouă jocuri (8 victorii, un egal), ultimul eșec datând din noiembrie anul trecut, 0-2 cu Anglia (amical).

În meciul de pe Stade Velodrome, selecționerul german Joachim Loew nu va putea conta în mod cert pe trei oameni de bază, fundașul Mats Hummels (suspendat), mijlocașul Sami Khedira și atacantul Mario Gomez (ambii accidentați).

Între cele două echipe s-au jucat până acum 27 de partide, Germania având 9 victorii, Franța 12, iar 6 s-au încheiat la egalitate, golaverajul fiind egal, 43-43.

Partida dintre Germania si Franta se joaca in aceasta seara, de la ora 22.00, si este transmisa in direct de Pro Tv si Dolce Sport.

 

Sursa: Agerpres

%d blogeri au apreciat: