Connect with us

National

Evaluarea Națională 2020. Au fost afișate rezultatele finale, după contestații

Published

on

Rezultatele finale la Evaluarea Națională au fost afișate pe evaluare.edu.ro, după soluționarea contestațiilor. Numărul candidaților, cu medii mai mari sau egale cu 5, dar și procentul celor care au obținut media generală 10 au crescut, după soluționarea contestațiilor. 76,2% dintre candidați au obținut medii peste 5. ”Conform datelor obținute, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76.2% (122.252 de candidați), ceea ce înseamnă o creștere a acestui număr față de rezultatele inițiale. A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală de 10: de la 839 la 892 (aproape dublu față de anul trecut: 459)”, anunță oficialii Ministerului Educației.