Connect with us

Fapt divers

Evreii sarbatoresc Yom Kippur din aceasta seara

Iata ce NU fac evreii de Yom Kippur!

Published

on

Evreii sărbătoresc astăzi Yom Kippur, Ziua Ispăşirii.

Cei care respectă credinţa iudaică nu lucrează, postesc şi se roagă pentru iertarea greşelilor.

Yom Kipur este ultima din cele zece Zile de pocăință, care încep odată cu Anul Nou ebraic, Roș Hașana.

În calendarul ebraic, Yom Kipur începe la apusul soarelui a celei de-a zecea zi a lunii ebraice Tișrei (lună care corespunde ultimei jumătăți a lui septembrie și primei jumătăți a lui octombrie din calendarul gregorian), și continuă până la apusul soarelui următoarei zile.

O trăsătură importantă a sărbătorii Yom Kipur este caracterul ei aparte, de solemnitate. Tocmai de aceea, potrivit tradiției, evreii nu se felicită în acestă zi cu „Yom Kipur fericit”. Se ţine un post strict, care durează 25 de ore, de la apusul soarelui, în ajunul sărbătorii, până a doua zi la căderea nopţii. Postul de Yom Kipur este singurul care nu se amână atunci când cade într-o zi de Sabat.

În Israelul de azi, în ziua de Kipur, restaurantele, locurile de distracţie, magazinele, birourile, uzi­nele, chiar şi radioul şi televiziunea sunt închise timp de peste 24 de ore.