Connect with us

National

Exerciţiu inter-instituţional

Acţiunea este condusă de Ministerul Apărării şi are loc începând de mâine , până pe 18 septembrie

Published

on

Aproximativ 7.000 de angajaţi ai instituţiilor din cadrul Sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu 800 de mijloace tehnice, participă timp de două săptămâni la un amplu exerciţiu inter-instituţional, de nivel strategic, HISTRIA 15. Acţiunea este condusă de Ministerul Apărării şi are loc începând de mâine , până pe 18 septembrie. O parte din forţele care participă la această aplicaţie a plecat deja către cele nouă poligoane şi raioane în care va desfăşura activitatea practică. Generalul de brigadă Dorin Ioniţă, şeful Instrucţiei din Statul Major al Forţelor Terestre a vorbit despre exerciţiul Histria la Radio România Actualităţi, în emisiunea Euroatlantica:

HISTRIA 15 – un exerciţiu despre care se spune că este cel mai mare desfăşurat până acum pe teritoriul României – are la bază un scenariu fictiv, complex, adaptat mediului de securitate actual, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniul apărării şi securităţii naţionale , corelată cu prevederile Cartei ONU şi articolelor 3, 4 şi 5 ale Tratatului Atlanticului de Nord, precizează într-un comunicat Ministerul Apărării Naţionale.

ULTIMA ORĂ

International6 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National6 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional7 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional7 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional7 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional7 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional7 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON