Connect with us

Fapt divers

Exploring Jazz prezinta: Roberto Fonseca la Sala Palatului

Exploring Jazz este un nou concept ce își propune să aducă pe scenele românești cele mai reprezentative nume ale jazz-ului internațional.

Published

on

Luna aprilie vine cu o propunere muzicală îndrăzneață. Exploring Jazz este un nou concept ce își propune să aducă pe scenele românești cele mai reprezentative nume ale jazz-ului internațional.

La prima ediție a evenimentului Exploring Jazz, celebrul muzician cubanez Roberto Fonseca este cap de afis. Artistul, despre care The UK Guardian a scris că este: ”un pianist incredibil, compozitor și lider de trupă, cu un talent melodic ce îi poate întrece pe cei mai cunoscuți artiști”, va concerta pe 25 aprilie, la Sala Palatului din București. Alături de Fonseca, pe scenă vor urca prietenii săi, Ramsés Rodriguez și Yandy Martinez, iar invitați speciali ai serii vor fi Adrian Naidin Quartet și Vali Boghean Band, doua grupuri de muzicieni cunoscute pentru calitatea incontestabilă a actului artistic.

Pianist de referință al scenei internaționale de jazz, Roberto Fonseca este apreciat și cunoscut pentrul stilul său inedit care îmbină influențele clasice cu cele afro-cubaneze. În copilărie a studiat tobele, reorientându-se mai târziu către pian, instrumentul care a continuat să îl fascineze până în ziua de azi. Pe scenă de la o vârstă fragedă, Fonseca și-a început cariera în cadrul festivalului Havana Jazz Plaza. În 1999, primul său album, pe care l-a înregistrat împreună cu Javier Zalba și grupul Temperamento, a obținut premiul Cuba’s Best Album. Această recunoaștere l-a determinat să lucreze la două proiecte solo în care se pot simți influențe de jazz latin, muzică urbană, afro-cubaneză și chiar hip-hop.

La scurt timp după lansarea proiectelor solo, Roberto Fonseca a plecat în turneu cu Buena Vista Social Club, sub îndrumarea lui Ibrahim Ferrer, urmând o serie de peste 400 de concerte, în toată lumea. Experiența acestui turneu i-a oferit pianistului o nouă perspectivă asupra muzicii, găsindu-și inspirația pentru următorul proiect, Zamazu, o fuziune de jazz, muzică tradițională cubaneză și ritmuri africane.

Au urmat ani plini pentru Fonseca, acesta fiind invitat la cele mai importante festivaluri de jazz din lume și colaborând cu nume mari ale scenei contemporane, precum Fatoumata Diawara, Omara Portuondo, Carlinhos Brown sau Augusto Enriquez. În 2012, cubanezul a lansat albumul ”Yo”, nominalizat la premiile Grammy, categoria Best Latin Jazz Album. The Daily Telegraph a afirmat despre acest proiect că este ”prea bun ca să câștige”, marele premiu fiind de obicei atribuit unor proiecte convenționale și nu la fel de îndrăznețe și inovative ca cel al lui Fonseca.

Atât concertul de la Sala Palatului, cât și cel de la Filarmonica de Stat „Transilvania”
din Cluj fac parte din turneul de promovare al albumului At Home. Împreună cu Ramsés ‘Dynamite’ Rodriguez la tobe şi Yandy Martinez la bas, Roberto Fonseca duce ritmurile jazz-ului cubanez în toată lumea, continuând să se inspire și să își ia pulsul din fiecare loc în care se află.

„Îmi doresc ca muzica mea să ajungă către cei care încă nu au descoperit-o, în speranţa că într-o zi voi ajunge pentru aceştia un punct de referinţă în jazz”, a spus artistul.

Tot pe ritmuri de jazz ne vor încânta și Adrian Naidin Quartet și Vali Boghean Band, artiști consacrați pe scena cunoscătorilor muzicii de calitate.

Adrian Naidin este un explorator al artei muzicale, acesta având la activ numeroase proiecte de muzică clasică, rock, muzică românească cultă și jazz. Împreună cu alți trei muzicieni de excepție, Sorin Zlat la pian, Gabriel Bălașa la percuție și Eugen Amarandei la contrabas, Adrian este pregătit să împartă cu publicul de la Sala Palatului secretele jazz-ului, într-o seară de neuitat. O revelaţie a ultimilor ani, atât pentru public, cât şi pentru critică, Adrian Naidin a urcat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în spectacolul “Caramitru-Mălaele, câte-n lună şi în stele”, pentru a modera cu geniu duelul în versuri al celor două forţe ale teatrului românesc. Adrian s-a remarcat, de asemenea, și prin colaborarea cu celebrul muzician Moby pentru realizarea coloanei sonore a filmului “The Necessary Death of Charlie Countryman”.

Valentin Boghean este unul dintre cei mai talentați muzicieni din Republica Moldova, aclamat de publicul care umple sălile de spectacole până la refuz. Pe lângă vocea sa inconfundabilă, Vali este cunoscut ca fiind un maestru al instrumentelor aerofone, inlcluzând trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, kavalul, dudukul, cimpoiul și clarinetul, dar nu ratează ocazia de a-și cuceri audiența cu interpretări la chitară clasică și bass. El va fi acompaniat de un band ce are în componență unii dintre cei mai buni muzicieni din republica Moldova, cu o mare experiență internațională, Valeriu Cașcaval la țambal, Gari Tverdohleb la tobe, Valentin Schirca la pian, Sandu Darabanla chitară și Oleg Lascu la contrabas.

Organizatorul conceptului Exploring Jazz precizează: ”Suntem siguri că Exploring Jazz va fi unul dintre cele mai aplaudate evenimente ale acestei primăveri. Am căutat să aducem pe scena Sălii Palatului trei muzicieni care, desi, aparțin unor școli diferite de muzică, folosesc elemente comune ce contribuie la dezvoltarea parcursului artistic al fiecăruia. Printre acestea se numără sunetul original, modalitatea îndrăzneață de abordare a muzicii și maturitatea scenică deosebită, în ciuda vârstei lor”.

Biletele pentru evenimentul „EXPLORING JAZZ” au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate la prețuri variabile în funcție de categoria de loc, după cum urmează: VIP -198 lei, Cat.I – 149 lei, Cat.II -100 lei, Cat.III-70 lei și Cat.IV – 50 lei. Acestea sunt disponibile la Sala Palatului, în rețeaua agențiilor Eurolines și TUI TRAVELCENTER, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos, Librăria Mihai Eminescu, Magazinul Muzica, Unirea Shopping Center (etj.2), Diverta, Flanco, rețeaua de magazine SAY Shops, UMAN, Senia, IQ BOX, agențiile Perfect Tour, la Hard Rock Café, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex și Berăria H precum și online pe www.ticketnet.ro , www.myticket.ro , www.bilet.ro , www.iabilet.ro, www.vreaubilet.ro, www.biletoo.ro și www.bilete.ro.

ULTIMA ORĂ

Regional4 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional5 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport5 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional5 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional5 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional5 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional5 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON