Connect with us

Regional

Expoziţie de pictură, la Galeriile Cromatic

Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită vineri, 16 septembrie 2016, ora 13:00, la vernisajul Expoziţiei de pictură,

Published

on

Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită vineri, 16 septembrie 2016, ora 13:00, la vernisajul Expoziţiei de pictură, semnată Daniel Guţă, artist plastic în cadrul Biroului Imagine al Filarmonicii “Oltenia” Craiova.

 

DANIEL GUŢĂ

 DATE BIBLIOGRAFICE:

 

S-a născut în Craiova la 17 iulie 1958.

 

Absolvent al Liceului de Muzică și Arte Plastice din Craiova, promoţia 1978, având ca profesori pe Cicios Costas – pictură, Suzana Fântânariu – grafică şi Ilie Berindei – sculptură.

 

1978 – 1981 – pictor executant la Cooperativa „Oltenia“ Craiova;

 

1981 – 1987 – pictor vopsitor la Autobaza „5 Călători“ Craiova;

 

1987 – 1990 – în urma calificării ca cioplitor – montator piatră şi marmură lucrând piese componente ale Casei Poporului din Bucureşti, s-a angajat la Secţia Cioplitorie din cadrul Întreprinderii de Prefabricate Craiova;

 

1990 – 2002 – grafician la R.A.D.E.F. „ROMĂNIA FILM“, Filiala Craiova; 2002 şi până în prezent – artist plastic cu studii medii la Biroul Imagine al Filarmonicii „Oltenia“ Craiova“;

 

Din anul 2013 îşi completează studiile artistice la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Departamentul Restaurare Conservare Artă.

 

ACTIVITĂŢI EXPOZIŢIONALE:

 

– 1 – 13 august 2014 – expoziție de grup la Galeria „ARTA“, la invitația artistului plastic Cristian Volcinscki (cu Silviu Bârsanu, Robert Florică, Alexandra Pănculescu, Decebal Crăciun).

– 2 aprilie 2015 – participare la Salonul expozițional de primăvară, de la CENTRUL MULTIFUNCŢIONAL Craiova.

– 6 – 20 martie 2015 – expoziţie personală „CULORILE MUZICII“, în holul Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova.

– 19 – 31 octombrie 2015 – expoziție de grup la Galeria „ARTA“, cu Adriana Marcea și Eugen Dumitru (invitați ai Adrianei Marcea).

– 4 – 23 aprilie 2016 – expoziție de grup la Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman“ împreună cu Mariana Montegazza și Nela Marinela Sălcianu (membrii ai Cenaclului de arte vizuale „Seniori Art”).

– 22 – 30 iunie 2016 – participare la expoziția „CULOARE… RESTAURARE… TRADIȚIE“’, în holul Facultății de Litere și Arte a Universității „LUCIAN BLAGA” din Sibiu.

– 1 – 20 august 2016 – participare la expoziția de pictură „SALONUL DE VARĂ“, a Cenaclului de arte vizuale „Seniori Art”, la Galeria „Vollard“.

Artistul dovedeşte o mare putere de asimilare a stilurilor şi curentelor artistice, pe care le interpretează într-un mod propriu, rezultatele fiind o manieră inedită de a picta, în care elementele decorative prezente dobândesc valenţe plastice deosebite“. Sebastian Corneanu, Revista „Mozaicul”, nr 3 (197), 2015