DE ACTUALITATE

Expozitii de carte

Expoziții compuse din cărți, ilustrate și documente provenind din fondurile Aman și Romanescu.

Împarte cu prietenii tăi

La 21 decembrie 1908 lua naștere Fundația “Alexandru și Aristia Aman”, instituție care urma să-și desfășoare activitatea în splendidul imobil florentin situat în centrul Craiovei – Casa Lăceanu. Contribuția soților Aman la inaugurarea acestui prim așezământ public de cultură din Craiova este bine cunoscută, memoria instituțională a locului reține și astăzi generozitatea celor doi.

Alcătuită inițial din trei secțiuni: bibliotecă, muzeu și pinacotecă, fundația a funcționat neîntrerupt în această formulă până la finele anilor `40 ai secolului trecut. Instalarea regimului comunist și valul de prefaceri care i-a urmat a condus, între altele, la desființarea fundațiilor și asociațiilor. În acest context, o parte însemnată a obiectelor de inventar, bunuri reprezentând zestrea culturală muzeală: mobilier, tablouri, gravuri, monede, au fost transferate în inventarele Muzeului Olteniei și Muzeului de Artă din Craiova.

Acest scurt istoric al sporirii zestrei culturale a Muzeului Olteniei acum, la 100 de ani de la înființare, este cu atât mai semnificativ cu cât Fundația Aman și Biblioteca Aman, continuatoarea sa, și-au adus un important aport la îmbogățirea patrimoniului muzeal. Legătura dintre cele două instituții este una solidă, colaborările și proiectele comune ne-au adus întotdeauna multe satisfacții. Un alt fapt demn de amintit, o realitate istorică în favoarea continuității, este faptul că Ștefan Ciuceanu, primul director al Muzeului Olteniei, a fost în intervalul 1911-1914 director al Fundației Aman.

Cu această ocazie, instituția noastră vernisează expozițiile compuse din cărți, ilustrate și documente provenind din fondurile Aman și Romanescu, precum și articole și evocări din Periodice Oltenești, seria veche. Volumele provenite din fondul Aman sunt expuse în sala Acad. Dinu C. Giurescu, cele provenite din fondul Romanescu se află în Salonul Expozițional al Bibliotecii, iar articolele din Periodice Oltenești sunt expuse în cadrul Secției de Periodice situată pe strada Sf. Dumitru nr 1.

Expozițiile reprezintă omagiul pe care Biblioteca îl aduce Muzeului Olteniei la marcarea centenarului.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Agenda culturala 4-5 aprilie

Programe din cadrul Festivalul Primăverii 4 - 5 Aprilie 2015.

Închide