Connect with us

Regional

Fără volan pe partea dreaptă!

Regulile care ar trebui respectate…

Published

on

Aleșii vor să oprească înmulțirea mașinilor cu volan pe partea dreaptă, care circulă în România. O inițiativă legislativă propune condiții mai stricte șoferilor care ar urma, printre altele, să facă ore suplimentare de condus şi să obţină permisul într-o ţară în care sensul de mers e reglementat pe partea stângă.

Proiectul de lege urmează să fie discutat în sesiunea parlamentară din februarie.

Deputatul Alexandru Nazare propune ca, indiferent de experienţă, şoferii care vor să conducă maşini cu volanul pe dreapta să treacă mai întâi pe la instructorul auto pentru cel puţin 20 de ore, la volanul unui astfel de autoturism.

Proprietarii de maşini cu volanul pe partea dreaptă ar putea fi obligaţi şi să îşi doteze maşinile cu oglinzi periscopice. O investiţie ce poate ajunge la 300 de lei.

Inițiativa legislativă mai conţine şi o condiţie greu de îndeplinit de cei care au maşini cu volanul pe partea dreaptă – aceştia să aibă permisul de conducere obţinut într-o ţară în care se circulă pe partea stângă, de pildă Marea Britanie.

Dacă nu sunt respectate aceste reguli, parlamentarii au prevăzut şi amenzi de până la 800 de lei, plus ridicarea certificatului de înmatriculare.

Deocamdată, cei care aduc în ţară un autoturism cu volanul pe partea dreaptă au de îndeplinit o singură condiţie suplimentară. „La omologarea unui autoturism dotat cu postul de conducere pe partea dreaptă obligă conducătorul să mute fasciculul luminos din partea stângă spre partea dreaptă. E singurul lucru pe care îl face Registrul Auto Român în acest moment”, a precizat George Adrian Dincă, directorul RAR.

Aproximativ 10 mii de astfel de maşini sunt înregistrate în România. Proiectul de lege este deocamdată în dezbatere publică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: digi24.ro

ULTIMA ORĂ

Sport10 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National10 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional10 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional11 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional11 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional11 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional12 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON