Connect with us

Regional

Festivalul de colinde „Crăciunul de ieri, Crăciunul de azi”

La Drobeta Turnu Severin

Published

on

Luni, 9 decembrie 2019, debutează la Drobeta Turnu Severin, Festivalul de datini și tradiții românești „Crăciunul de ieri, Crăciunul de azi”.

Manifestarea, organizată de Episcopia Severinului și Strehaiei în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, se derulează, vreme de trei zile, la Centrul Cultural „Sfântul Ioan Gură de Aur” al episcopiei.

Câteva sute de elevi de la peste 40 de unități de învățământ din Drobeta Turnu Severin şi din judeţul Mehedinţi, însoţiţi de profesorii de religie vor susţine diverse programe artistice în fiecare din cele trei zile, începând cu ora 15.30.

Îmbrăcaţi în straie populare naţionale, copii de toate vârstele, vor interpreta colinde şi vor prezenta scenete având ca subiect tradiţia populară românească şi sărbătoarea Naşterii Domnului.

Tinerii colindători vor interpreta și cântări de stea izvorâte din înţelepciunea şi evlavia poporului binecredincios din toate părţile judeţului, cu melodii care constituie un veritabil patrimoniu imaterial.