DE ACTUALITATE

Festivalul Internațional Adrian Păunescu

În zilele de 19, 20 și 21 iulie 2019, va avea loc, la Craiova, cea de-a șaptea ediție a „Festivalului Internațional Adrian Păunescu”. La 76 de ani de la nașterea poetului, în orașul adolescenței sale, unde încă mai sună poeziile a pași – sau pașii a poezie -, ne dăm întâlnire, pentru trei zile de muzică, vers și poveste.

Intrarea este liberă la toate evenimentele.

Pentru întâlnirea din 21 iulie, de la „Teatrul Național Marin Sorescu”, intrarea se face pe bază de invitații (gratuite) care pot fi ridicate între 15 și 19 iulie (de luni până vineri), de la punctul de distribuire special amenajat, lângă cilindrul din Piața Frații Buzești (Centrul Istoric), între orele 17.00 și 20.00, în limita locurilor disponibile. În celelalte seri, accesul se face pur și simplu, fără alte formalități.

Vineri, 19 iulie 2019

-Ora 16.00 – Deschidere. Biblioteca Aman. Simpozion „Adrian Păunescu – un om pe niște scări”. Microrecital Raul Cârstea.

Sâmbătă, 20 iulie 2019

-Ora 13.30 – Concursul național de muzică folk, ediția a II-a, Casa Studenților;

-Ora 19.00 – Cenaclul Flacăra, Teatrul de vară (Parcul Romanescu).

Duminică, 21 iulie 2019

-Ora 11.00 – Muzică și poezie la Bârca;

-Ora 19.00 – „Cetate fără artă”, la Teatrul Național Marin Sorescu, cu Florin Piersic, Dinu Săraru. Premii concursuri folk și poezie.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Taxa de solidaritate se va aplica tuturor pensiilor mari

Închide