Connect with us

National

Furtună pe Dunăre la Turnu Severin

O navă de croazieră a eşuat într-un banc de nisip.

Published

on

Autorităţile navale, dar şi Poliţia de Frontieră din Mehedinţi acţionează pentru a salva din apele Dunării o navă de croazieră care aparţine hotelului „Djerdap” din localitatea sârbească Kladovo ( oraş aflat pe malul sârbesc al Dunării în dreptul municipiului Drobeta Turnu Severin).

Potrivit primelor informaţii, nava „Djerdap” era ancorată în Portul Kladovo (Serbia) la kilometrul fluvial 932, dar din cauza vântului puternic de peste 100 d ekilometri la oră, s-au rupt parâmele şi a plecat în derivă pe Dunăre. A eşuat într-un banc de nisip pe malul românesc al Dunării, la kilometrul fluvial 928, între localităţile Şimian şi Drobeta Turnu Severin, la gura de vărsare a Topolniţei în Dunăre.

La faţa locului acţionează o şalupă a Poliţiei de Frontieră Mehedinţi şi autorităţile navale din Drobeta Turnu Severin, respectiv reprezentanţii Căpităniei  Turnu Severin şi Navrom. Autorităţile din ţara vecină au solicitat sprijinul prin Punctul de contact româno-sârb de la Porţile de Fier. Deocamdată se ştie faptul că la bord s-ar afla doar un marinar, care a făcut tot posibilul să salveze nava, dar furtuna atât de puternică i-a zădărnicit toate eforturile.
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: adevarul.ro