Connect with us

International

Furtuni puternice în sudul Californiei. Cel puțin 13 morți în urma alunecărilor de teren provocate

Chiar şi un terminal al aeroportului din Los Angeles a fost închis din cauza ….

Published

on

Cel puţin 13 oameni şi-au pierdut viaţa în alunecările de teren şi torenţii de noroi care s-au format în urma unei furtuni puternice care a traversat sudul Californiei.

Nu mai puţin de 275 de accidente s-au întregistrat în zonă din cauza carosabilului umed şi a vizibilităţii reduse.

Chiar şi un terminal al aeroportului din Los Angeles a fost închis din cauza unei inundaţii provocate de ploaie. Furtuna a venit după o secetă de zece luni.

Noroiul şi bolovanii au acoperit străzi întregi dintr-o localitate cochetă din apropiere de Santa Barbara, unde au proprietăţi vedete precum Oprah Winfrey sau Ellen DeGeneres.

După câteva ore de ploaie, în toiul nopţii, versanţii, dezgoliţi în urmă cu o lună de cel mai mare incendiu din istoria Californiei, au luat-o la vale.

Zeci de case au fost distruse de alunecările de teren. Unele au fost purtate la vale, altele îngropate în pământ.

Imediat ce s-a luminat, pompieri, însoţiţi de câini, au început să cerceteze zona în căutare de supravieţuitori.

Zeci de oameni au fost salvaţi după ceasuri de aşteptare. Dar şi numărul celor pentru care nu se mai putea face nimic a crescut de la o oră la oră.

O suburbie din Los Angeles a fost evacuată din cauza unui torent de noroi care a luat pe sus maşinile de pe alei.

În toată regiunea, drumurile au fost acoperite de noroi şi resturi. O autostradă a devenit impracticabilă pe o porţiune de mai bine de 50 de kilometri. În total, pe şoselele din sudul Californiei s-au înregistrat 275 de accidente rutiere la primele ore ale dimineţii, de nouă ori mai multe decât într-o dimineaţă obişnuită.

ULTIMA ORĂ

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON