Connect with us

National

Gabriel Oprea reprezinta Romania la Bruxelles

Gabriel Oprea va susţine poziţia României de a participa la mecanismul de relocare a refugiaţilor.

Published

on

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, anunţă că are în vedere organizarea în această lună a unui summit de urgenţă al Uniunii Europene, dacă statele membre nu cad de acord asupra unor măsuri urgente în vederea combaterii crizei imigraţiei. El a afirmat că aşteaptă de la reuniunea de luni de la Bruxelles a miniştrilor de interne şi de justiţie semne concrete de solidaritate şi unitate. Patru state est-europene au reiterat ieri opoziţia lor faţă de distribuirea obligatorie a migranţilor. Miniştrii de externe din Cehia, Slovacia, Polonia şi Ungaria, au apreciat că numărul persoanelor acceptate în ţările lor trebuie ţinut sub control. România va fi reprezentată la reuniunea de la Bruxells de vicepremierul Gabriel Oprea. Conform mandatului încredinţat de preşedintele României şi de prim-ministrul Victor Ponta, Gabriel Oprea va susţine poziţia României de a participa la mecanismul de relocare a refugiaţilor, prin preluarea unui număr de 1.785 de solicitanţi de azil şi de respingere a cotelor obligatorii impuse statelor membre de către Comisia Europeană. Potrivit propunerii executivului comunitar, România ar trebui să primească 6.351 de refugiaţi.

ULTIMA ORĂ

International9 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National10 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National10 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National10 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National10 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional11 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional11 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON