Connect with us

National

Gaudeamus rămâne cel mai citit târg de carte: 5 zile, 850 de evenimente şi 125.000 de vizitatori

Published

on

Ediţia 2016 a Târgului Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România (Centrul Cultural Media), s-a încheiat duminică, 20 noiembrie, în prezenţa unui public încă foarte numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta bogată şi de atmosfera inconfundabilă ale evenimentului. Numărul mare al editurilor participante (peste 300), al evenimentelor pe care târgul le-a găzduit (peste 850) şi al vizitatorilor – peste 125.000, egalând astfel recordul înregistrat la ediţia precedentă, reconfirmă statutul evenimentului şi sloganul sub care s-a desfăşurat şi în acest an: „cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio din România”.

Târgul Internaţional Gaudeamus, eveniment reper al peisajului cultural românesc de peste două decenii, a avut loc în acest an în perioada 16 – 20 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo. Ediţia 2017 va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, şi va avea ca invitat de onoare Statele Unite ale Americii.

Premiile ediţiei 2016 a târgului, decernate duminică, 20 noiembrie, au fost:

  • Trofeele Gaudeamus, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin Votul Publicului, au fost acordate Editurilor Humanitas (locul 1), RAO (locul 2) şi Nemira (locul 3).
  • Trofeul Cea mai râvnită carte a târgului, stabilit tot prin Votul Publicului, a revenit Editurii Arthur, pentru seria Harry Potter de J. K. Rowling.
  • Trofeele Presei pe secţiunile TV, radio, publicaţii şi online au fost câştigate de: postul România TV, postul Europa FM, cotidianul Adevărul şi website-ul HotNews.ro. Trofeul pentru secţiunea agenţii de presă nu a fost acordat. Posturile Radio România, frecvent indicate drept surse de informaţii despre eveniment, nu au intrat în această competiţie, dat fiind statutul de organizator al instituţiei.
  • Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat Editurii Tracus Arte, pentru susţinerea generoasă şi amplă a literaturii române contemporane.
  • Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus.
  • Premiul pentru traducere Antoaneta Ralian, decernat pentru traducători din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie: Ioanei Ieronim – pentru traducerea volumului House of the People – When Big Is Not Beautiful, apărut la Editura Vremea şi Gretei Tartler, pentru traducerea volumului Poetry and Science – An Anthology of Contemporary Authors from Romania, apărut la Editura Vremea (acordat pentru traducere din română într-o limbă străină) precum şi Veronicăi D. Niculescu, pentru traducerea volumului Scrisori către Vera de Vladimir Nabokov, apărut la Editura Polirom (pentru traducerea dintr-o limbă străină în limba română).

Miss Lectura pentru ediţia 2016 a Târgului Gaudeamus a fost desemnată Angela Izvercian. Premiul a fost oferit de Casa de Modă Ilinca din Craiova.

Invitatul de onoare al ediţiei a fost China, prima ţară din afara Europei care a participat la târg în această calitate.

Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus 2016 a fost domnul prof. univ. dr. Liviu Papadima, prorectorul Universităţii din Bucureşti.

Proiecte Radio România – Gaudeamus

În cadrul târgului a fost organizată finala celei de a XIV-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, dedicat elevilor de liceu; câştigătorii acestei ediţii au fost: locul I – Florentina Dima, Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti; locul II – Cristina Andrei, Colegiul Naţional Elena Cuza din Craiova; locul III – Andi Munteanu, Colegiul Naţional Iaşi. Premiile au fost oferite de Radio România şi au constat în sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg.

Proiectul Cărţile se întorc acasă s-a bucurat de un real succes şi în acest an. Fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor şi expozanţilor a cuprins circa 2.000 de volume şi va fi preluat de către reprezentanţii bibliotecii publice din localitatea Aninoasa (judeţul Dâmboviţa) şi ai Asociaţiei Art Altfel, pentru derularea unor proiecte umanitare. De la lansarea acestui proiect în 2010, peste 151.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi a vizitatorilor Gaudeamus în peste 350 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România.

Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La ediţia Gaudeamus din acest an 13 elevi medaliaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline au fost invitaţi speciali ai Târgului, fiind premiaţi de către Radio România şi Automobile Dacia.

Cei care au contribuit la proiectele Radio România – Cărţile se întorc acasă, Invitaţi de nota 10: Olimpicii României şi la Atelierul de creaţie din cadrul Salonului de Carte pentru Copii Ion Creangă au fost editurile Corint, Cetatea de Scaun, Curtea Veche, Didactica Publishing House, Erc Press, Flamingo GD, Fundaţia Euromonitor pentru Excelenţă, Meteor Press, Nemira, Niculescu, Paralela 45, Polirom, Prut, Semne, Sigma, Trei, Tritonic şi Vremea.

Ziarul Târgului (4 numere) a fost realizat într-un tiraj zilnic de 7.000 de exemplare, în perioada 16 – 20 noiembrie, de către o echipă redacţională de la cunoscuta publicaţie Caţavencii.

Tombola Gaudeamus: Derulată pe întreg parcursul târgului, pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, Tombola Gaudeamus a oferit vizitatorilor ediţiei ocazia de a câştiga numeroase premii: 3 carduri prepaid, fiecare în valoare de 4.500 lei şi 10 eBook-reader oferite de BRD Groupe Société Générale şi 3 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 135 lei.

Ediţia 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, şi va avea ca invitat de onoare Statele Unite ale Americii.

Parteneri Gaudeamus 2016:

Partener principal: BRD Groupe Société Générale. Sponsori: Vodafone România şi Dacia. Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii. Parteneri: Institutul Cultural Român, CEWE România, 7Last Muse, Treasure & Co, Casa de Modă Ilinca, Bernschutz&Co, Borsec, Alka, Display Grup, RATB, Florăria Iris. Parteneri media: TVR, România TV, Media Trust, revista Accente, Agenţia de carte, Bookblog.ro, revista Cariere, Caţavencii, Forbes România, ziarul Metropolis, revista 22, Roaba de cultură, roLOCAL.ro, Spectacular, Suplimentul de cultură, Şapte Seri.

Informaţii suplimentare, la Secretariatul Gaudeamus sau pe www.gaudeamus.ro, unde sunt disponibile programul integral al evenimentelor organizate la târg şi catalogul participanţilor la această ediţie. Persoane de contact: Connie Chifor (tel. 0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro) şi Anca Badea (tel. 0740.121.173, e-mail anca@gaudeamus.ro).

ULTIMA ORĂ

International7 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National8 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National8 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National8 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National8 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional8 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional8 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON